Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a participat Romania la operatiunea militara din Irak

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 iulie 2009 ·

Vineri, 31 iulie, este ziua in care expira mandatul militarilor romani, care desfasurau misiuni legate de sprijin umanitar si instruirea fortelor armate irakiene. Romania participa la coalitia fortelor multinationale din Irak din iulie 2003, iar, de-a lungul timpului, peste 8400 de militari romani au actionat pe teritoriul irakian, dintre care doi si-au pierdut viata, informeaza Newsin.

In cei sase ani de misiuni, contingentul romanesc a depasit chiar si 800 de soldati si s-a diminuat progresiv, incepand cu 2006, pana la ultimii 365, care au ajuns in tara la sfarsitul lunii iulie. Zonele principale in care au actionat militarii romani au fost provinciile Al Kut, Tallil, Basra si Al Nasiriyah.

Pana in decembrie 2008, Romania a participat in cadrul misiunii "Iraqi Freedom", iar, dupa 1 ianuarie 2009, si-a schimbat natura operatiilor, acestea devenind preponderent activitati non-combat desfasurate in cadrul misiunii "Iraqi Sunset". In tot acest timp, pe teritoriul irakian au actionat: un batalion de infanterie, personal de stat major si de legatura, structuri de informatii, detasament de geniu, detasament medical si subunitati de politie militara.

De altfel, Romania este printre putinele tari care si-au mentinut trupele in Irak, dupa valul masiv de retrageri care a avut loc in 2008. Anul 2006 a marcat retragerea Italiei, Japoniei Si Norvegiei. In 2007 s-au retras Slovacia si Danemarca, in timp ce in 2008 s-au retras peste 18 tari, dintre care Polonia, Cehia, Ucraina, Bulgaria si Macedonia.

Retragerea militarilor si tehnicienilor romani din Irak pana la 31 iulie va costa aproape 7,5 milioane de lei, banii provenind din bugetul alocat pentru participarea cu trupe la misiuni externe in 2009.

Vineri, 31 iulie, este ziua in care expira mandatul militarilor romani, care desfasurau misiuni legate de sprijin umanitar si i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°