S-a hotărât să iasă în public după numai trei zile de când i s-a făcut rău şi a ajuns la spital. Sarko i-a luat oarecum pe neaşteptate pe jurnalişti apărând miercuri în curtea palatului prezidenţial după întâlnirea cu miniştrii.
Intervenţia lui neaşteptată nu le-a dat nici măcar tehnicienilor canalelor de televiziune suficient timp ca să-şi regleze aparatele pentru declaraţia prezidenţială, scrie lepoint.com. "Starea mea de sănătate este bună, dar trebuie să mă odihnesc", le-a explicat preşedintele francez ziariştilor. "De fapt nu am o viaţă relaxată. Eu şi soţia mea nu ieşim niciodată seara. Nu mergem deloc la restaurant. Nu beau, nu fumez, chiar dacă din când în când îmi mai place să trag câte un fum", a continuat el. Apoi a început să vorbească mai plastic: "Am făcut o pană de benzină, iar asta i se poate întâmpla oricui. Dar este normal ca, pentru mine, o asemenea întâmplare să aibă mai multe consecinţe, dată fiind calitatea mea de preşedinte al Republicii, astfel încât şi această parte a vieţii mele aparţine tot naţiunii. Trebuie să dau explicaţii".
TRANSPARENŢĂ
Preşedintele şi-a făcut apoi mea culpa, pentru că în trecut nu a suflat nici o vorbă despre operaţia la gât pe care a avut-o şi care a stârnit speculaţii pe seama sănătăţii lui. Sarko a promis în faţa presei "transparenţă" în privinţa buletinelor sale medicale, pentru că "dacă taci, lucrurile se complică". Şeful statului francez şi-a apărat şi dreptul la concediu. "De când am intrat în Ministerul de Interne, în 2002, adică acum şapte ani, nu am mai avut suficient timp pentru odihnă." El a anunţat că va pleca de mâine împreună cu Carla şi cu copiii "pentru două săptămâni de vacanţă meritate" în Midi, unde soţia lui are o reşedinţă.
S-a hotărât să iasă în public după numai trei zile de când i s-a făcut rău şi a ajuns la spital. Sarko i-a luat oarecum pe nea