Am născut o fetiţă la 34 de săptămâni, în urma unei dezlipiri a placentei. Am ţinut-o azi în braţe şi mi-a râs. A luat în greutate. Acum are 1.500 de grame"
Echipa de medici a spitalului privat de obstetrică-ginecologie Euromaterna a prezentat, ieri, un prim bilanţ de la deschiderea unităţii şi a infirmat zvonuri negative care vizau profesionalismul personalului.
Deşi spitalul a fost deschis într-o perioadă nefavorabilă din punct de vedere financiar, medicii care au investit circa 7 milioane de euro în acest centru se declară mulţumiţi de primele rezultate şi spun că reuşesc să acopere cheltuielile curente. La mai bine de două luni de la inaugurarea centrului, 125 de mămici au ales să nască într-un spital dotat cu aparatură ultramodernă, într-un spaţiu civilizat, ajutate de o echipă de medici profesionişti. Deşi preţurile sunt destul de piperate, o naştere naturală costând 4.500 lei, iar una prin cezariană sau acvatică - 5.000 lei, tot mai multe persoane care se pregătesc să devină mămici aleg să nască într-un centru la standarde europene şi să aibă parte de un tratament corespunzător. Potrivit directorului economic al Euromaterna, Elena Apetroaiei, în circa două luni, se vor încheia parteneriate cu instituţiile financiare din Constanţa pentru ca viitoarele mămici să poată contracta credite avantajoase, cu dobânzi pe măsură.
„Dacă nu ajungeam aici, muream!"
Echipa centrului Euromaterna a dorit să infirme o serie de zvonuri negative care priveau pregătirea medicilor care lucrează în cadrul acestui spital privat. Potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie, dr. Ion Ruşa, zvonurile au privit faptul că la Euromaterna nu există dotările şi nici pregătirea necesară pentru a îngriji nou-născuţii prematuri. Informaţiile au fost infirmate de către specialiştii în obstetrică-ginecologie. Potrivit acestora, în această săptămână, sunt monitorizaţi