Locuitorii Republicii Moldova îşi aleg miercuri Parlamentul, în cadrul unui scrutin anticipat. Birourile de vot s-au deschis la ora şapte dimineaţa. Aceste alegeri legislative ar putea scoate ţara din criza politică în care a intrat după precedentul scrutin, urmat de revolte şi dizolvarea Parlamentului.
Locuitorii Republicii Moldova îşi aleg miercuri Parlamentul, în cadrul unui scrutin anticipat. Birourile de vot s-au deschis la ora şapte dimineaţa.
Aceste alegeri legislative ar putea scoate ţara din criza politică în care a intrat după precedentul scrutin, urmat de revolte şi dizolvarea Parlamentului.
La urne sunt aşteptate aproximativ 2,6 milioane de alegători, care au timp să-şi exprime votul până la ora 21.
Moldovenii au de ales între opt partide, între care şi Partidul Comuniştilor, aflat la putere din 2001.
De altfel, comuniştii sunt favoriţi la acest scrutin, chiar dacă ar urma să obţină un scor mai mic decât la votul din aprilie, conform sondajelor de opinie.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova se află pe primul loc în preferinţele electoratului, dar nu va putea obţine majoritatea de 61 de deputaţi din totalul de 101, majoritate necesară alegerii şefului statului. Amintim, în Republica Moldova, preşedintele ţării este ales de Legislativ.
Patru partide de Opoziţie au şansa de a trece pragul electoral de 5%, pentru a fi reprezentate în Parlament. Printre ele se află Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă şi Partidul Liberal Democrat, prezidat de Vlad Filat.
Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin a fost nevoit să dizolve Parlamentul în luna iunie, în lipsa unui compromis cu Opoziţia privind alegerea şefului statului.
Alegerile din aprilie au fost câştigate de către comunişti, care nu au avut însă majoritatea în Legislativ. Scorul de atunci a scos în stradă zeci