Câteva sute de persoane, mai mult de jumătate fiind oficialităţi şi veterani, au sărbătorit azi-dimineaţă, de la ora 10.00, „Ziua Imnului Naţional“ în Piaţa Tricolorului, din faţa Cercului Militar Naţional.
Cunoscutul interpret de muzică populară Gheorghe Turda a intonat, în premieră pentru această sărbătoare, Imnul Naţional al României, „Deşteaptă-te române!“.
Artistul a mărturisit că a cântat pentru prima oară imnul în urmă cu patru ani, la meciul de fotbal dintre România şi Belarus şi că, de atunci, l-a cântat de nenumărate ori pentru românii din străinătate.
„Cu toţii purtăm acest cântec în suflet. Este o deosebită onoare pentru mine să cânt astăzi imnul naţional, pentru toţi românii“, a spus îndrăgitul muzician.
Evenimentul a fost deschis de un preot militar, care a oficiat ruga şi închinarea pentru poporul român. Au urmat apoi câteva alocuţiuni şi un spectacol susţinut de Garnizoana Bucureşti, Ansamblul Artistic „Doina“ al Armatei, Ansamblul artistic „Ciocârlia“ al Ministerului de Interne şi corul militar.
Cântece patriotice precum „Treceţi batalioane române Carpaţii“, „Hai să-ntindem hora mare“ sau „Noi suntem români“ au răsunat în Piaţa Tricolorului din faţa Cercului Militar.
Veteranii îi înţeleg pe tineri
Cei prezenţi în Piaţa Tricolorului, majoritatea persoane de vârsta a treia, au explicat de ce lipsesc tinerii de la astfel de evenimente.
Sofia Viţelaru, în vârstă de 70 de ani spune că „este dezamăgit tineretul, nu-i mai interesează nimic. Sunt dezamăgiţi de ţară. Aş refuza să cred că acum sunt la muncă. Când nu era voie, eram mult mai dornici de un astfel de eveniment, eram mult mai patrioţi“.
Veteranii le-au găsit o scuză tinerilor dezinteresaţi de asemenea evenimente. „Tinerii nu au venit la sărbătoarea Imnului pentru că ei au înţeles că este un imn învechit. Imnul ţă