* echipele din Însurăţei şi Ianca fac parte din seria a doua
Luni, la sediul Federaţiei Române de Fotbal s-au alcătuit grupele Ligii a III-a la fotbal şi totodată s-a stabilit şi ţintarul meciurilor din cel de-al treilea eşalon pentru turul sezonului competiţional 2009-2010.
Două dintre cele trei formaţii din judeţul Brăila care activează în acest eşalon, Viitorul Însurăţei şi Viitorul Ianca, au fost repartizate în seria a doua, alături de şapte grupări din judeţul Constanţa, patru echipe din zona Bucureştiului, două din judeţul Buzău şi câte una din Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi.
Echipa fanion a oraşului Brăila a revenit în seria întâi, cea în care sunt angrenate formaţiile din Moldova.
CF Brăila va juca în prima etapă, pe data 14 august, în deplasare la Rarăul Câmpulung Moldovenesc, iar o săptămână mai târziu va evolua pe Municipal în compania Politehnicii II Iaşi.
Tot în deplasare va evolua în prima etapă a turului şi Viitorul Însurăţei, gruparea pregătită de Ionel Vioreanu urmând să joace pe terenul nou promovatei Partizanul Merei din Buzău, în timp ce Viitorul Ianca va juca pe stadionul Ştefan Vrăbioru în compania echipei Inter Clinceni.
Partidele din acest eşalon fotbalistic se vor desfăşura tot vineri după-amiază.
La finalul campionatului prima echipă promovează în Liga a II-a, iar ultimele şase clasate vor retrograda deoarece din campionatul 2010-2011 seriile celui de-al treilea eşalon fotbalistic vor fi formate din doar 16 echipe.
Componenţa primelor două serii ale Ligii a III-a:
Seria I: Sporting II Vaslui, CSM Focşani, Willy Bacău, FC Panciu, Dunărea II Galaţi, Ceahlăul II Piatra Neamţ, Rapid CFR Suceava, CFR Paşcani, Aerostar Bacău, Laminorul Roman, CS Gura Humorului, Pambac Bacău, Politehnica Galaţi, Cetatea Tg. Neamţ, Rarăul Câmpulung Moldovenesc, CF Brăila, Politehnica II Iaşi, Oţelul II Gala