Preocuparea pentru turism este un element necesar, dar, oare, pentru un turism de calitate, nu avem nevoie, mai întâi, de o infrastructură adecvată? Sursa: Oana Botezatu Ministerul Turismului cheltuie milioane de euro pentru promovarea internă şi externă, dar drumurile de genul cărora bat Apusenii fac maşinile mici victime aproape sigure. Bugetul de stat pe anul 2009 a fost darnic cu Transporturile şi Infrastructura şi zgârcit cu Turismul.
Primii s-au ales cu 1,8% din PIB, adică peste 10 miliarde de lei. 80% din sumă ar trebui să meargă în investiţii, în reabilitarea drumurilor, a căilor ferate şi îmbunătăţirea navigaţiei pe Dunăre. Turismul s-a ales cu doar 0,4 miliarde.
"Nu mai venim până nu vă reparaţi drumurile"
„Infrastructura rutieră e vitală pentru turism. Vorbeam cu nişte olandezi, acum vreo trei ani, în Maramureş, care are din păcate drumuri proaste, ca şi Bucovina, şi spuneau: „Am mai veni, an de an, dar nu o să mai venim până nu vă reparaţi drumurile”. Am pierdut nişte turişti care au venit o dată, din cauza drumurilor. Când ştii că nu e drumul bun, o iei ca o aventură, de duci o dată, şi gata”, spune purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Traian Bădulescu.
Mulţi români preferă staţiunile de pe litoralul bulgăresc, precum Albena sau Nisipurile de Aur, nu numai datorită condiţiilor mai bune, ci şi datorită proximităţii, deoarece uneori ajung acolo mai repede decât pe litoralul românesc. „Te urci în maşină şi din Ruse ştii că au drumuri nu foarte bune, dar oricum libere, deoarece şi aglomeraţia este un aspect al infrastructurii”, explică Bădulescu.
Finalul lucrărilor de construcţie şi reabilitare a majoritătii drumurilor din România este programat în intervalul 2011-2012, astfel încât se naşte întrebarea: "De ce cheltuim pentru promovare externă, când nu a