Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii cer judecarea huliganilor „U” pentru tentativă de omor

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

„Inculpaţii au acţionat în grup pentru suprimarea vieţii victimei”, a fost motivarea Parchetului. Completul de judecată al Curţii de Apel Cluj a declarat, ieri, închise audierile în cazul jandarmului agresat sălbatic de patru suporteri ai „U” Cluj, în 7 mai 2008. Audierile în cazul procesului celor patru suporteri care au agresat un cameraman al Jandarmeriei anul trecut s-au încheiat ieri. Pledoariile finale au adus schimbări esenţiale în abordarea litigiului.

Cererile apărării, respinse

Anterior închiderii dezbaterilor, avocatul inculpatului Adrian Stanciu a cerut o nouă expertiză medico-legală asupra stării de sănătate a jandarmului. „Aprecierea Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj ni se pare exagerată”, a motivat avocatul. O altă cerere a fost făcută chiar de acuzat, Stanciu a solicitat, din boxa acuzaţilor, luarea în considerare a unei noi probe. „Am informaţii că jandarmul consumă băuturi alcoolice pe terase, deşi pretinde că urmează tratament medical”, a spus Stanciu. Avocatul a mai cerut scoaterea de la dosar a fotografiilor care îi prezintă pe suporteri în grup, probă care atestă, conform procurorilor, că agresorii se cunoşteau.

S-a mai cerut amânarea pronunţării sentinţei, deoarece se aşteaptă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de solicitarea de strămutare a procesului de la Cluj. Magistraţii au respins primele trei solicitări, acceptând doar amânarea pronunţării.

Suporterii, acuzaţi de tentativă de omor

Reprezentantul Parchetului a produs prima surpriză a pledoariilor finale, când a anunţat solicitarea de schimbare a încadrării judiciare, de la ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală, la tentativă de omor calificat. „Inculpaţii au acţionat în grup pentru suprimarea vieţii victimei”, a spus acuzatorul. În schimb, procurorul a declarat că se renunţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noua pastilă minune pentru slăbit are efecte similare cu Ozempic; acţiunile companiei cresc cu 16%

HotNews acum 11 minute
Pastila experimentală dezvoltată de Eli Lilly, numită orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicamentului injectabil Ozempic în reducerea greutăţii corporale şi a nivelului glicemiei în rândul pacienţilor cu diabet de tip 2, pot

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 10 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Autorul atacului armat de la Universitatea de Stat din Florida, soldat cu doi morţi, este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 6 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters. Poliţia crede că atac

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 6 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Ucraina afirmă că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA

News.ro acum o ora
Guvernul Ucrainei a anunţat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele între ţara devastată de război şi SUA, potrivit BBC. Ministrul Economiei, Yulia Svyrydenko, a afirmat că memorandumul de intenţie deschide calea pentru ceea ce ea a numi

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 12 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 9 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 8 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 13 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 8 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

vin.

9°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°