Mijloacele de distracţie sunt plimbările pe mare cu bananele, hidrobicicletele, hidroscuterele sau parasailingul. Dacă în anii trecuţi Staţiunea Tineretului fusese uitată, anul acesta zona a revenit la viaţă.
Vânzoleala, discotecile şi activităţile sportive sunt doar câteva dintre motivele pentru care tineri din întreaga ţară veneau să îşi petreacă vacanţa de vară la Costineşti. Acum nu mai poate fi vorba de agitaţie, dar tot mai mulţi turişti au ales această staţiune pentru a petrece o vacanţă liniştită. Spaţii de cazare sunt din belşug.
Oferte la particulari
Cei care oferă camere la particulari se ceartă pentru un client şi negociază ca la piaţă tarifele. „Eu iau 50 de lei pe noapte şi vă asigur toate condiţiile“, încearcă să îşi convingă o doamnă clienţii. Domnul Johnson este ceva mai puţin darnic: „Pentru hotel Tănase, unde aveţi toate utilităţile asigurate şi se află la un minut şi jumătate de plajă, noi luăm 70 - 80 de lei pe noapte în cursul săptămânii. Dacă veniţi la sfârşitul săptămânii, în nopţile de vineri şi sâmbătă, cazarea este de 100 de lei pe noapte. Îmi trebuie însă un avans de 100 de lei, contravaloarea unei nopţi de cazare“. Odată scăpat de negocierea cu privaţii, inevitabil, turistul îşi încearcă norocul şi la hoteluri. La hotelul de referinţă al staţiunii, Forum (de două stele), o cameră dublă în regim single costă 216 lei pe noapte, iar una dublă - 235 de lei. Hotelul are patru apartamente pentru două persoane, iar o noapte de cazare aici costă 726 de lei.
Multă linişte
Turiştii vin acum la Costineşti pentru linişte şi nu pentru distracţie. „În alţi ani, pe vremea asta, staţiunea era plină. Acum, nu ştim de ce oamenii nu vin la fel de mulţi ca în anii trecuţi“, îşi arată dezamăgirea un localnic. Pe plajă, în cursul săptămânii, sunt ceva turişti, dar cei mai mulţi vin la sfârşit de