Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taberele ar putea fi preluate de către primării

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 29 iulie 2009 ·

Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a discutat ieri, la Braşov, cu primarul George Scripcaru, această posibilitate

Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă (foto centru), a venit ieri la Braşov la invitaţia primarului George Scripcaru (foto stânga), pentru a discuta un posibil transfer de proprietate al taberelor de pe raza municipiului Braşov către administraţia publică locală. La discuţii au participat reprezentanţi şi ai judeţelor Mureş şi Covasna. „Am discutat posibilitatea ca taberele aflate pe teritoriul municipiului Braşov să fie date Primăriei. La fel şi celelalte tabere care mai există în judeţul Braşov, să fie date oraşelor de care aparţin. La acest moment aproape toate taberele care există în judeţul Braşov sunt într-o stare avansată de degradare, sunt închise şi de fapt nu se întâmplă nimic în acele spaţii. Cred că ar fi benefic, chiar şi numai pentru copiii din municipiul Braşov, ca noi să luăm tabăra de la Timişul de Jos, să o amenajăm şi să o deschidem pentru cei mici”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Astfel, s-a stabilit ca Primăria Braşov să facă, împreună cu Prefectura Braşov, un proiect de Hotărâre de Guvern pentru a fi trecute taberele în administrarea autorităţilor publice locale. Primăria Braşov ar urma să primească în administrare Complexul de la Timişul de Jos. „Eu cred că dintr-un asemenea demers toată lumea are de câştigat. Dacă primim complexul de la Timişul de Jos, care are trei clădiri, în maximum o lună, până la sfârşitul anului cred că această tabără poate fi deschisă”, a mai spus George Scripcaru. În cazul în care autorităţile locale nu pot susţine această investiţie, taberele vor putea fi preluate de către Consiliul Judeţean. În judeţul Braşov există nouă tabere şcolare: Predeal, Tabăra Internaţională de pe Valea Timişului, Timişul de Sus, tabăra de la Dâmbul Morii, Timişul de Jos, Ta

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°