Bernard Madoff, autorul celei mai mari fraude din istorie, de 65 de miliarde de dolari şi condamnat de justiţia americană la 150 de ani de închisoare, a declarat, în cadrul primelor declaraţii făcute de la începerea executării sentinţei, că este surprins că nu a fost "prins” mai repede.
Madoff a discutat cu doi dintre avocaţii care l-au acţionat în instanţă în numele a câtorva zeci de investitori care au căzut victime schemei piramidale realizate de el, potrivit Reuters, citat de Mediafax. El a arătat şi remuşcări. Avocaţii l-au vizitat pe Madoff la închisoarea din Carolina de Nord.
"M-am întâlnit de mai multe ori cu reprezentanţi sau agenţi ai Securities and Exchange Commission (Comisia pentru Valori Mobiliare ce supraveghează pieţele de capital din Statele Unite-nr), şi de mai multe ori mi-am zis «gata, m-au prins»", a povestit Madoff avocaţilor.
SEC a fost dur criticată de victimele fraudei, presă şi opinia publică pentru că nu a reuşit să depisteze gravele încălcări ale legii, deşi informaţiile arată că frauda a durat între 10 şi 20 de ani.
Bernard Madoff, autorul celei mai mari fraude din istorie, de 65 de miliarde de dolari şi condamnat de justiţia americană la 150 de ani de închisoare, a declarat, în cadrul primelor declaraţii făcute de la începerea executării sentinţei, că este surprins că nu a fost "prins” mai repede.
Madoff a discutat cu doi dintre avocaţii care l-au acţionat în instanţă în numele a câtorva zeci de investitori care au căzut victime schemei piramidale realizate de el, potrivit Reuters, citat de Mediafax. El a arătat şi remuşcări. Avocaţii l-au vizitat pe Madoff la închisoarea din Carolina de Nord.
"M-am întâlnit de mai multe ori cu reprezentanţi sau agenţi ai Securities and Exchange Commission (Comisia pentru Valori Mobiliare ce supraveghează pieţele de capital d