De duminică, la Cetatea Fortificată din Prejmer va răsuna muzica bisericească din timpul renaşterii şi până în zilele noastre. Concertele de muzică bisericească sunt performate în fiecare duminică din august, de la ora 17.00, în cadrul celei de-a XI-a ediţie a Festivalului „Diletto Musicale”, eveniment realizat de Biserica Evanghelică din Prejmer, împreună cu Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti şi Fundaţia „Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung”. Pentru ediţia din acest an organizatorii au pregătit publicului lucrări în primă audiţie, în interpretarea ansamblurilor Fior di Suono (Cluj-Napoca), Traverso, Quartetto Brassovia (Braşov), Cantate Domino (Sibiu) şi Corul de Tineret Bach al Bisericii Negre. Vor putea fi auzite, în premieră pentru această zonă, instrumente precum trompeta baroc sau hammerclavier - precursorul pianului modern, folosit de Haydn, Mozart sau Beethoven, în acustica deosebită a bisericii. Această serie de concerte a luat fiinţă în anul 1999 după ce s-a putut aduce la Prejmer o orgă portativă (numită şi Positiv) care permite redarea muzicii baroce într-o formă autentică.
În acelaşi an, Cetatea Prejmer, cea mai puternic fortificată biserică din Transilvania, a trecut în patrimoniul mondial UNESCO. Pe parcursul ediţiilor precedente, numeroase ansambluri şi coruri din ţară şi străinătate au încântat publicul prezent în spaţiul impresionant al bisericii. Intrarea la concerte va fi liberă. De duminică, la Cetatea Fortificată din Prejmer va răsuna muzica bisericească din timpul renaşterii şi până în zilele noastre. Concertele de muzică bisericească sunt performate în fiecare duminică din august, de la ora 17.00, în cadrul celei de-a XI-a ediţie a Festivalului „Diletto Musicale”, eveniment realizat de Biserica Evanghelică din Prejmer, împreună cu Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti şi Fundaţia „Siebenbürgisch-Sächsische St