Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxe notariale mai mici la „Prima Casă“

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Onorariile notarilor se reduc cu 30% pentru contractele aferente locuinţelor cumpărate prin programul guvernamental. Autentificarea contractului de vânzare-cumpărare şi a celui de ipotecă pentru o locuinţă de 60.000 de euro achiziţionată prin „Prima Casă“ va costa 4.400 de lei.

CITEŞTE şi:

Timişoara: Culmea crizei imobiliare: apartamentele noi se ieftinesc, iar cele vechi se scumpesc

Timisoara: Cresc preţurile la locuinţe vechi, scad la cele noi

Veşti bune pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă prin programul „Prima Casă“. Ministerul Justiţiei a emis un ordin prin care onorariile notarilor pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a contractelor de ipotecă încheiate pentru achiziţionarea „Primei Case“ scad cu 30%.

Decizia a fost luată după ce Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) a înaintat ministerului astfel de propuneri.

Reducere de 1.600 de lei

Astfel, dacă înainte de luarea acestei decizii, românii care îşi achiziţionau o locuinţă de 60.000 de euro prin programul guvernamental plăteau notarului 6.026 de lei, acum, vor plăti cu 26,5% mai puţin, adică 4.433 de lei, potrivit datelor UNNPR. Mai exact, 2.882 de lei vor fi achitaţi pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi 1.551 lei pentru autentificarea contractului de ipotecă aferent unui credit de 57.000 de euro.

Reducerea de 30% a onorariilor nu se regăseşte în totalitate în scăderea tarifului pe care îl achită noul proprietar notarului, întrucât acesta conţine şi taxa de publicitate imobiliară ce rămâne fixă.

Alte costuri

Scăderea onorariilor nu poate decât să-i bucure pe cei care vor să-şi achiziţioneze „Prima Casă“. Totuşi, ei trebuie să mai asigure minimum 3.000 de euro pentru avans, 500 de euro pentru evaluarea imobilului şi alţi 500 de euro pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°