Expoziţia „Moscova, splendorile Romanovilor“ este deschisă la Grimaldi Forum din Monaco până la 13 septembrie. La cinci ani după „Impérial Saint-Pétersbourg“ („Sankt Petersburgul imperial“), expoziţia actuală se concentrează asupra Moscovei. Detronată din rangul de capitală de către Petru cel Mare, Moscova va rămâne întotdeauna oraşul încoronării. Aici se dezvoltă o viaţă socială şi culturală ce rivalizează, timp de peste 300 de ani, cu aceea de pe malurile Nevei.
O Curte cosmopolită
Expoziţia urmăreşte epoca dinastiei Romanovilor, începând cu ţarul Mihail (1613-1645) şi teminând cu Nicolae al II-lea (1895-1917). Cinci sute de opere de artă sunt dispuse după o scenografie originală, semnată de François Payet. Accentul este pus în special pe secolul al XIX-lea, considerat „secolul de aur“ al culturii ruse.
Ţarii şi nobilimea de curte favorizează în această perioadă artele, mai ales pe cele decorative, şi un stil de viaţă cosmopolit. Modele occidentale, mai ales cele franceze, sunt adoptate la Moscova, iar arta rusă influenţează, la rândul ei, arta decorativă europeană.
Nobilii din anturajul ţarului, cum ar fi puternicele familii ale prinţilor Demidov sau Orlov sau a ducelui Vladimir petrec mult timp în Franţa. Importante firme occidentale – Baccarat, Cartier, Boucheron – primesc comenzi pentru curtea rusă şi creează piese renumite, cum ar fi serviciul de ceai numit „ţarul“ sau candelabrul „ţarina“ (Baccarat).
De la coroană la execuţie
Expoziţia începe cu scena încoronării, care a avut întotdeauna loc la Catedrala Adormirii din Kremlin. Payet a reconstituit nava catedralei, terminată cu un iconostas de secol XVII, din lemn sculptat şi aurit, cu mobilier bisericesc pe margini. Ţarul este simbolizat prin costumele de încoronare, iar alături de ele se află diferite ţinute de ceremonie