Multe firme de construcții care au afaceri cu statul sunt în pragul falimentului, pentru că acesta nu a achitat lucrările executate. Unele firme au de recuperat bani sau garanțiile de de bună execuție încă de anul trecut.
Programul de extindere a alimentărilor cu apă și canalizare în Oradea și județ merge tot mai greu. „La 16 iulie, Compania de Apă Oradea avea facturi acceptate la plată pe programul de extindere în valoare de 54,91 milioane de lei, din care a primit 38, 6 milioane, după cum ne informează directorul economic Kuntz Aniko. Alte 16,28 milioane de lei nu au fost virate, iar firmele de construcții au probleme. Cele mai mari sume de încasat pentru lucrările din Oradea le are firma Selina, 4,55 milioane datorându-i Ministerul Mediului. Urmează în ordine Edil Coneco, o firmă ce trebuie să primească 2,28 milioane de lei, Le Ko KFT 1,67 milioane de lei, Construcții Bihor 1,087 milioane de lei. Alte patru firme trebuie să primească între 135.000 și 495.000 de lei.
Se reduce ritmul afacerilor
Popenergia are de încasat de la Compania de Apă 135.250 de lei. „Noi suntem norocoși pentru că avem mai mulți clienți, nu doar Compania de Apă. Dar pe lângă această sumă, mai avem de recuperat sume de la bugetul de stat prin asociații noștri care sunt titulari de proiect”, spune Dumitru Pop, managerul firmei, precizând că pentru anumite proiecte de investiții firmele se asociază pentru a fi eligibile. Firma a redus ritmul afacerii. Până acum nu a fost obligată la disponibilizări. „Problema este că am deschis linii de credit pentru a putea să continuăm lucrul, iar acum tot profitul merge la bancă. O altă problemă este că nici până acum nu am încasat garanțiile de bună practică pentru lucrări realizate anul trecut”, spune Dumitru Pop. Întreprinzătorul nu înțelege unde sunt banii pentru investiții în infrastructură despre care vorbesc membrii guv