Nu e cremă regeneratoare cu proprietăţi antioxidante sau pe bază de acizi de fructe. Nu combate sau previne ridurile, nu tratează pielea uscată sau sensibilă. E pur şi simplu „cosmeticul lichid «DIM». Brandul interbelic „DIM“ (1934) avea ca public ţintă femeile care deţineau sau erau în pericol să dezvolte zbârcituri. De fapt, „zbârcituri“ cu litere mari şi apăsate.
În mare, toate femeile trecute de adolescenţă, pentru că ameninţarea zbârciturilor e, doamnelor, întotdeauna acolo. Din start, produsul se poziţiona ferm pe piaţă şi ameninţa să acopere aproape complet cererea de „lichide cosmetice“, existentă sau posibilă.
Promisiunea era una mare. Sau, mai bine zis, scurtă. În doar cinci minute, „zbârciturile de pe faţă dispar cu noua descoperire vieneză“. Dispar temporar sau definitiv în cinci minute? Aici, indicaţiile nu erau precise. Precise erau, însă, detaliile despre magazinele de desfacere a produsului: „Farmacii, droguerii, parfumerii, coafori.“ Livrare în două forme: „Un flacon 100 lei, plus 25 lei porto“. Şi, cel mai important: „Se expediază acolo unde nu se găseşte“.
Cu mult înaintea vremurilor sale, reclama anticipa ingenios tehnica modernă de a ilustra situaţia „înainte şi după“ utilizarea produsului. Publicitate persuasivă, în forma sa cea mai bună. Fără zbârcituri.
