Dacă dobori un pom trebuie să pui alţi cinci sau zece, în funcţie de cartier. Asta prevede un proiect aflat în lucru la Primăria Capitalei. Sursa: Shutterstock
Edilii Capitalei au făcut un proiect de hotărâre de consiliu potrivit căruia, în locul unui pom pe care îl taie, bucureşteanul este obligat să planteze cinci sau zece, în funcţie de zona în care locuieşte.
Potrivit proiectului - semnat de primarul general Sorin Oprescu şi aflat în lucru la Comisia de protecţia mediului -, tăierea unui copac din ograda proprie ar putea fi o întreagă aventură, dacă aleşii Capitalei vor aproba documentul în forma actuală.
Astfel, cine decide să pună la pământ un pom trebuie să ceară acordul autorităţilor, aşa cum prevăd, de fapt, şi legile privind reglementarea şi statutul pădurilor şi a protecţiei mediului. Noutatea constă în faptul că beneficiarul avizului de defrişare trebuie să planteze, în schimb, alţi arbori. Asta după ce va face câteva drumuri la primărie şi la Administraţia Domeniului Public.
Supraveghere doar în teorie
„Persoanele fizice şi juridice care primesc aviz de defrişare au obligaţia de a planta minimum cinci arbori pentru fie care copac defrişat de pe terenul propriu. În cazul în care nu există această posibilitate, se va planta pe o suprafaţă indicată de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau de primăriile de sector”, se precizează în proiect.
„Norma” este valabilă pentru bucureştenii care locuiesc în centrul oraşului. În cazul celor care stau în cartiere din zone limitrofe, fiecare pom tăiat înseamnă alţi zece plantaţi.
Cine vrea să-şi taie copacul din curte trebuie să meargă la primărie şi să facă o solicitare pentru un aviz. Apoi, un inspector se va deplasa la faţa locului pentru a constata dacă pomul trebuie tăiat sau doar toaletat. Chiar dacă repr