Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul Shell în al doilea trimestru, mai mic cu 67%

Publicat in Adevarul, joi 30 iulie 2009 ·

Cea mai mare companie petrolieră europeană, Royal Dutch Shell, a anunţat scăderea cu 67% a profitului net înregistrat în al doilea trimestru din 2009, într-o perioadă în care recesiunea globală a redus cererea şi preţul petrolului a scăzut, relatează Bloomberg.

Profitul net a scăzut la 3,8 miliarde de dolari, faţă de rezultatul de 11,6 miliarde de dolari înregistrat în perioada similară din 2008.

"Condiţiile de pe piaţă vor rămâne dificile pentru o perioadă îndelungată şi nu mizâm pe o revenire rapidă", a declarat directorul executiv al companiei Peter Voser, într-un comunicat.

Voser, care l-a înlocuit pe Jeroen van der Veer la începutul acestei luni în funcţia de director executiv, a precizat că Shell a devenit "prea complex" şi că intenţionează să reducă operaţiunile prin consolidarea celor trei divizii ale grupului în două divizii, specializate pe SUA şi restul lumii.

Shell a anunţat în iunie că va majora producţia până în 2020 din rezervele pe care le controlează momentan, prin demararea unor noi proiecte care vor produce peste un milion de barili pe zi.

Scădere de 59% în primul semestru

În ceea ce priveşte rezultatele semestriale, grupul petrolier a afişat un profit net în scădere cu 59%, la 5,49 miliarde de euro, de la 13,5 miliarde de euro în perioada similară din 2008, din cauza deprecierii cotaţiilor de referinţă ale barilului de petrol şi restrângerii marjelor de câştig pe rafinare.

Veniturile Shell s-au redus cu 43%, la 91,7 miliarde de euro, de la 160,75 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost atacat de urs pe o stradă din Predeal

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost atacat de urs, duminică seară, pe o stradă din localitatea Predeal, victima fiind găsită în stare de inconștiență, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, evenimentul s-a petrecut pe strada Tu

Premiul cel mare de la tragerea Loto 6 din 49 a fost câștigat! Norocosul a jucat cu un bilet de 21,50 lei

Ziua Constanta acum 9 ore
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 30 martie, s-a castigat premiul de categoria I în valoare de 31.567.186,80 de lei (6.34 milioane de euro). potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat pe platforma online, joaca.loto.ro și a fost completat

La Liga: Betis a câştigat derby-ul andaluz, 2-1 cu FC Sevilla

News.ro acum 6 ore
Echipa spaniolă Betis Sevilla a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea FC Sevilla, în etapa a 29-a din La Liga. Oaspeţii, jucătorii de la FC Sevilla, au deschis scorul în derby-ul Andaluziei, marcând prin Ruben Vargas, în minutu

Trump „nu glumește” când vine vorba de un al treilea mandat la Casa Albă. Ce spune Constituția americană

Wall-Street.ro acum 4 ore
Într-o discuție cu NBC News, președintele american Donald Trump a explicat că el „nu glumește” când vorbește despre un al treilea mandat la Casa Albă, deși Constituția americană limitează, în majoritatea situațiilor, numărul de mandate pe care cinev

Richard Chamberlain a murit la 90 de ani. Actorul din „Pasărea Spin” și „Shogun” și-a recunoscut în anii ’90 orientarea sexuală

Libertatea acum 9 ore
Richard Chamberlain a murit la vârsta de 90 de ani. Actorul american s-a stins din viață pe 29 martie, în Hawaii, din cauza complicațiilor în urma unui accident vascular cerebral.

Trump susține că este „furios” pe Putin. Președintele SUA amenință Rusia cu tarife pe petrol, dacă nu oprește războiul din Ucraina

Mediafax acum 12 ore
„Dacă Rusia și cu mine nu reușim să ajungem la o înțelegere cu privire la oprirea vărsării de sânge din Ucraina, și dacă eu cred că a fost vina Rusiei – ceea ce s-ar putea să nu fie – dar dacă eu cred că a fost vina Rusiei, voi pune tarife secundare

Licitaţii - 31 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Comuna Augustin, cu sediul în comuna Augustin, sat Augustin,

Marius Tucă Show începe luni, 31 martie, de la ora 20.00, LIVE pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 31 martie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. „Tineți apr

Video Eșec în cursa spațială. Prima rachetă orbitală lansată din Europa continentală s-a prăbușit la scurt timp după decolare

Adevarul acum 10 ore
O rachetă de testare destinată lansării sateliţilor din Europa s-a prăbuşit şi a explodat la mai puţin de un minut de la decolare, duminică, din Norvegia. Compania germană Isar Aerospace descrisese lansarea ca fiind un test iniţial.

Trump amenință să atace Iranul. „Dacă nu ajung la un acord, vor urma bombardamente”

Adevarul acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat duminică Iranul cu bombardamente și tarife secundare dacă Teheranul nu ajunge la un acord cu Washingtonul în privința programului său nuclear.

Vremea

București
acum

lun.

8°/19°
mar.

10°/17°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
Iasi
acum

lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°
joi

9°/17°
Constanta
acum

lun.

3°/12°
mar.

9°/11°
mie.

9°/10°
joi

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/14°
mar.

7°/14°
mie.

8°/13°
joi

8°/16°
Timisoara
acum

lun.

8°/13°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

6°/17°