Fascinaţi de alte civilizaţii şi culturi sau pur şi simplu de nevoie, din ce în ce mai mulţi români studiază limbi străine. Tot mai mulţi români vor să înveţe limbi străine. Cei 82 de candidaţi pe un loc la specializarea de Limbi Moderne Aplicate de la Universitatea din Bucureşti certifică acest lucru. Pentru cei mai mulţi dintre candidaţi, absolvirea unei specializări la Litere reprezintă un paşaport pentru un post de traducător. Alţi oameni care învaţă limbi străine au cu totul alte motivaţii: dorinţa de a cunoaşte culturi diverse, nevoia de a se integra sau pur şi simplu pasiunea pentru o anumită civilizaţie.

Cum limbi ca engleza, franceza, spaniola sau germana sunt mult mai des întâlnite în sistemele de învăţământ din lume, am vrut să aflăm poveştile celor care au ales să studieze limbi ceva mai „exotice“, printre care şi limba română. În spatele fiecărui pasionat de o anumită limbă stă o poveste.

George Şipoş, profesorul de japoneză

„Am început să învăţ japoneza fascinat fiind de puţinele traduceri din literatura japoneză care se găseau la începutul anilor 1990 în România. Am încercat să învăţ puţin singur, dar am pătruns tainele limbii de-abia după ce am intrat la secţia de japoneză a Universităţii din Bucureşti“, ne-a povestit George Şipoş (34 de ani), doctorand în literatura şi cultura japoneză la University of Chicago şi visiting researcher la Ritsumeikan University (Kyoto).

Românul, care în prezent locuieşte, munceşte şi studiază în Japonia, ne-a explicat că „fluenţa şi cunoaşterea limbii sunt cumva diferite în cazul japonezei“.

„Eu cred că am ajuns la un relativ grad de fluenţă în limba vorbită cam la terminarea facultăţii, în aproximativ patru ani. Mi-a luat ceva mai mult să pot citi şi scrie repede şi eficient.“ A remarcat că studenţii pe care i-a avut în perioada în care preda, majo