Se pot scrie teze de doctorat despre substraturile paronimiei „golan-volan”.
Se pot umple rafturi cu amintiri în proză de pe hârtopelniţele patriei. Se pot porni cruciade împotriva zurbagiilor călare pe herghelii- putere. Degeaba. Impactul e anemic, eficienţa redusă.
Fundaţia Synergetica a început în primăvară o campanie în favoarea bunului-simţ, Aurelia Marinescu vinde în continuare din „Codul bunelor maniere” (deşi, vorba lui Şerban Foarţă, trăim sub „Codul bunelor manele”), Radio Guerrilla a intrat în joc cu „Atlasul de mitocănie urbană”. Sunt doar trei dintre tentativele de vaccinare civică a unei populaţii care promite săptămânal noi performanţe în materie de proastă creştere.
Înduioşătoare în donquijotismul lor, aceste strădanii nu fac decât să asigure confortul intim al celor care simt nevoia să ia atitudine. De aici şi vestea proastă: platoşa ţintei nu poate fi străpunsă. Ţinta scapă nevătămată. În ţară ea priveşte de sus, pe când afară asumă, prin forţa împrejurărilor, postura insului reprezentativ. Căci străinii se grăbesc să echivaleze partea cu întregul şi să judece o întreagă naţie în funcţie de doi-trei neisprăviţi.
Bine, dar atunci de ce nu nimeresc şi peste nişte români cumsecade? Simplu. Fiindcă aceştia îşi cunosc locul şi lungul nasului, ceea ce înseamnă că nu atrag atenţia. În schimb, poluatorii bipezi devin element de raportare tocmai fiindcă adoră să iasă în evidenţă cum se pricep mai bine. Dacă nu spărgând bancomate, măcar prin îndelungi exerciţii de sfidare. Or, se ştie, discreţia nu se va impune niciodată în faţa stridenţei.
Doi dintre aceşti ambasadorinoceri mi s-au înfipt în memorie şi nu vor să plece. Şi fiindcă păreau atât de încântaţi de propriile gesturi, consider că nu merită să rămână simple năluci de export dintr-o vacanţă. Prin urmare, vi-i prezint.
Cel di