Ministrul de Finanţe admite că economia României ar putea scădea cu până la 8% în acest an. Gheorghe Pogea spune că prognoza de 4,1% stabilită în acordul de împrumut încheiat cu FMI va fi modificată. Economia a scăzut cu 6,2% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Unii economişti cred că PIB-ul ar putea scădea şi mai mult în trimestrele următoare.
Ministrul de Finanţe admite că economia României ar putea scădea cu până la 8% în acest an. Gheorghe Pogea spune că prognoza de 4,1% stabilită în acordul de împrumut încheiat cu FMI va fi modificată.
Până acum, estimările prezentate de Pogea indicau un recul economic mai mic, de circa 6% din Produsul Intern Brut.
Economia a scăzut cu 6,2% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Unii economişti cred că PIB-ul ar putea scădea şi mai mult în trimestrele următoare.
Consilierul premierului Emil Boc, Andreea Vass afirma pe 24 iunie la RFI că trimestrul doi al acestui an ar putea avea o contracţie extrem de puternică de până la minus nouă procente.
Tot ea spunea pe de altă parte că Executivul ar putea creşte anumite taxe sau chiar reduce salariile din domeniu.
"Ceea ce rămâne sub semnul întrebării ţine de reforma administraţiei publice, unde avem de ales între trei opţiuni : ori vom creşte taxele pentru a colecta mai multe venituri bugetare, ca să reuşim să acoperim cheltuielile ori diminuăm numărul de angajaţi în aparatul public ori diminuăm salariile în acest domeniu", a declarat Andreea Vass.
Pe de altă parte, Fondul Monetar Internaţional cere Guvernului României să reducă cheltuielile publice cu echivalentul a 1-2% din PIB.
FMI spune că Bucureştiul trebuie să decidă de unde va tăia fonduri. Experţii avertizează că în primul semestru al anului au fost înregistrate depăşiri de cheltuieli, în speci