Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volatilitatea pe Bursa s-a intors la nivelurile dinainte de criza

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 iulie 2009 ·

Volatilitatea de la Bursa, care in analiza fundamentala este o expresie a riscului, s-a diminuat substantial in ultimele luni, variatiile zilnice din piata coborand la niveluri de dinainte de inceperea crizei financiare mondiale, potrivit unei analize a ZF pe baza indicatorului abaterii medii patratice din ultimele 20 si respectiv 60 de sedinte.

Asemanator, indicele de volatilitate (VIX) al pietei americane a ajuns in prezent la niveluri anterioare crizei, valoarea acestuia coborand de la un maxim de 90 de puncte la circa 24 de puncte in prezent.

Speculatorii au fost predominanti pe Bursa in perioada de "furtuna" financiara, insa pe fondul fluctuatiilor scazute din ultimele luni acestia s-au retras brusc din piata, lasand in urma rulaje scazute. Analistii sunt de parere ca in continuare locul speculatorilor va fi luat de catre investitorii de portofoliu, in conditiile in care perceptia de risc general de piata a revenit la niste niveluri acceptabile si apar semnale pozitive la nivel international care imping investitorii din nou pe burse.

Practic, indicatorul de volatilitate al Bursei arata ca preturile SIF-urilor, cele mai sensibile la schimbarile pietei, au avut o variatie medie zilnica luna aceasta de sub 2%, o valoare medie atinsa in ultimii ani.

Momentul maxim de valtoare al pietei autohtone a fost in luna octombrie a anului trecut, cand SIF-urile inregistrau variatii zilnice medii de peste 9%, un record pentru piata.

Revin investitorii de portofoliu?

"Ma astept la o revenire treptata a investitorilor de portofoliu pe Bursa, pe masura ce si lichiditatea se va imbunatati din septembrie incolo, in conditiile in care nu or sa apara niste stiri cu totul exceptional de proaste pe plan mondial. Deja se vede acest lucru pe piata. Rulajele au crescut", spune Florin Ilie, director piete de capital in cadrul ING Bank.

El a pre

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 4 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 5 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 7 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Nicușor Dan, discurs mobilizator la mitingul din Varșovia: În România, oamenii au respins izolaționismul și influența RUSĂ. Au ales seriozitatea

Gandul acum 11 ore
„Duminica trecută, am câştigat alegerile prezidenţiale din România. Oamenii au respins izolaționismul și influența rusă, au ales seriozitatea, onestitatea și respectul față de lege. Acestea sunt valorile în care cred și pe care le regăsesc la Rafał

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 12 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 8 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/13°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/14°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/16°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

9°/18°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

lun.

9°/21°
mar.

11°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°