O comisie specială desemnată de Prefectură va evalua activitatea magazinelor ce vând produse etnobotanice. După ce un părinte a semnalat că “drogurile legale” ajung să fie consumate de minori, autorităţile mureşene au realizat pericolul. O comisie mixtă formată la nivelul Instituţiei Prefectului judeţul Mureş va analiza în detaliu activitatea magazinelor ce comercializează produse etnobotanice şi va înainta un raport Ministerului Sănătăţii.
Decizia a fost luată ieri în şedinţa Colegiului Prefectural, după ce un părinte de profesie farmacist a ajuns, în urma unei sesizări adresate Protecţiei Consumatorilor, să semnaleze la şedinţa autorităţilor problema consumului de către minori a acestor “droguri legale”.
“Stupefacţia” indolenţei
“Am aflat cu stupefacţie că există acum cinci astfel de magazine. Vom face o comisie cu reprezentanţi ai Poliţiei, Autorităţii de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar, să facem o informare pentru Ministerul Sănătăţii”, a spus prefectul Marius Paşcan. Analiza vine la mai bine de o jumătate de an de la apariţia acestor magazine în Târgu Mureş. Situaţia a fost analizată în şedinţa autorităţilor ieri după ce farmacista Doina Bumb s-a adresat Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor.
“Am venit să trag un semnal de alarmă. Aceste produse au ajuns să fie consumate şi de copii cu vârste şi între 5-10 ani. Am studiat ca farmacist aceste ierburi, efectele secundare sunt dramatice, distrug creierul, pot provoca paralizie şi chiar moarte. Unele substanţe deshitratează total corpul şi îngroaşă sângele. Nu înţeleg cum e posibil ca să fie în aceste magazine vândute liber substanţe care în farmacii se eliberează doar pe bază de reţete”, a spus Doina Bumb, care a recunoscut că “dependenţa” băiatului ei de 13 ani a determinat-o să facă un demers public.
“Di