O ogradă largă, cu pomi fructiferi, o fântână şi-o căruţă cu fân. Un război de ţesut şi-o bunică mânuind suveicile cu lână colorată. Alta, croşetând modele specifice zonei de munte. Pe băncile de lemn şlefuit de vreme, puzderie de copii - tot să fie cât să umpli două clase - stau... la clacă.
Fac gheme, pregătesc suveici sau pictează icoane... Sunt elevi la Şcoala Generală "C. Giurescu" din Chiojdu şi s-au adunat "la şezătoare". O şezătoare după toate regulile timpurilor vechi, îndrumaţi fiind îndeaproape de profesoara Luiza Negoiţă şi de învăţătoarea Camelia Tatu.
Legenda Chiojdului
Pentru că şezătorile sunt şi timp de poveste, nu numai de muncă, învăţătoarea le spune copiilor legenda satului lor. "Denumirea a fost cercetată de Nicolae Iorga şi de Constantin C. Giurescu, fiu al satului. Ei susţin că numele satului vine fie de la ungurescul koves (piatră), fie de la latinescul quies, care înseamnă linişte. Se pare că o zonă de la intrarea în sat, numită Roma, era un loc de relaxare pentru ostaşii romani care veneau de la castrul aflat pe teritoriul comunei prahovene Drajna." De altfel, şi muntele e brăzdat de un drum roman pietruit, pe care l-am urmat şi noi... Legenda mai spune că era un om sărac şi necăjit venit din Transilvania, după ce un foc i-a distrus gospodăria. Îl chema Chiojdu. Aici îşi face casă, iar într-o zi o întâlneşte pe Bâsca. Au trei copii, Chiojdu Mare, Chiojdu Mic şi Chiojdeanca. Asemeni părintelui lor, bătrânul Chiojd (Starchiojd), copiii întemeiază la rândul lor sate...
Războiul şi icoanele
În vremea asta, copiii află de la bătrâna Ecaterina Burlan cum se ţese. "Până a ajunge la toate firele, facem gheme, suveici, aflăm ce sunt vârtelniţa, pieptănuşul pentru lână, aţa, războiul." Cel pentru ţesut. "Iaca, aşa se lucrează din bătrâni. Cu ţoalele ţesute la război se făcea zestrea la fete. Războiul a
