Dupa ce luni premierul Boc a azvarlit primul piatra spre PSD, din ce in ce mai multi politicieni PDL invoca posibilitatea unei rupturi fata de PSD la nivelul Guvernului, inainte de prezidentiale.
Poate fi vorba de o remaniere guvernamentala care sa vizeze ministerele "in care nu se intampla nimic" sau poate fi vorba chiar de o restructurare a Guvernului – caz in care schimbarile ar trebui sa fie validate de Parlament. De cealalta parte, PSD minimalizeaza astfel de intentii. Se pare ca PDL isi croieste astfel un spatiu de atac anti-PSD in asteptarea alegerilor prezidentiale, in vreme ce PSD mai are nevoie de timp sa se hotarasca ce candidat va sprijini in batalia pentru Cotroceni. Mircea Geoana (20% din intentiile de vot) nu reuseste nici sa egaleze scorul partidului (circa 30%).
PDL: in august sa se puna ordine in Guvern
Ca si alti membri marcanti ai PDL, vicepresedintele PDL Sulfina Barbu sustine ca neintelegerile si problemele tin de "planul politic". PSD ar fi mult mai preocupat decat PDL de alegerile prezidentiale. In acest context, Sulfina Barbu nu contesta oportunitatea unei eventuale remanieri guvernamentale. Care ministri? "Nu fac nici o separare intre ministrii PDL si cei ai PSD. In luna august se va face o evaluare in baza executiei bugetare, la nivelul fiecarui minister, si atunci se va vedea cine trebuie sa plece. Oricum, decizia ii apartine premierului", declara Sulfina Barbu. Evaluarea programata pentru luna august trebuie sa porneasca de la "cati bani a primit fiecare minister de la inceputul anului, ce fonduri a alocat pentru personal, cat a alocat pentru investitii, ce a facut fiecare ministru in privinta fondurilor europene", spune vicepresedintele PDL.
Cei mai multi politicieni din PSD au dat de inteles ca ministrul cel mai vizat de remaniere este Ecaterina Andronescu. Ministrul Educatiei – aflat la un