Închiderea pe minus a şedinţei valutare interbancare de astăzi, în chidere în schimb în creştere de aproape patru procente a bursei şi semnarea de către BCR a convenţiei Fondului de Garantare a Creditelor pentru programul "Prima Casa” sunt principalele ştiri ale momentului din domeniul .ro. Leul a pierdut din avansul înregistrat în prima parte a şedinţei interbancare de vineri şi a rămas în uşoară apreciere faţă de moneda europeană, la închidere transferuril
Închiderea pe minus a şedinţei valutare interbancare de astăzi, în chidere în schimb în creştere de aproape patru procente a bursei şi semnarea de către BCR a convenţiei Fondului de Garantare a Creditelor pentru programul "Prima Casa” sunt principalele ştiri ale momentului din domeniul .ro.
Leul a pierdut din avansul înregistrat în prima parte a şedinţei interbancare de vineri şi a rămas în uşoară apreciere faţă de moneda europeană, la închidere transferurile realizându-se la 4,2085 - 4,2100 lei/euro, spune capital.ro.
Banca Comerciala Romana (BCR) a semnat joi conventia cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru programul "Prima Casa”, clientii putand sa depuna solicitarile de credit si documentatia aferenta incepand de luni, se arata intr-un comunicat al institutiei. BCR este a 14-a banca care a semnat pana in prezent conventia cu Fondul de Garantare, potrivit hotnews.ro.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat sedinta de joi in crestere cu 3,72%, majoritatea indicilor avansand cu peste 5% pe o piata a carei lichiditate a fost destul de scazuta, de 5,66 milioane euro (23,80 milioane lei), relatează zf.ro.
Alte ştiri importante din economie
Bucureştiul are cele mai ieftine locuinţe din regiune (standard.ro)
Renault a pierdut 2,7 miliarde de euro (evz.ro)
SUA: Numarul cererilor de ajutor de somaj a crescut cu 25.000 (wall-