Dario Bonetti le-a transmis fotbaliştilor că vrea să-i vadă neînfricaţi la Craiova, dar fără să le ceară să atace din prima parte a meciului
Pe lîngă pregătirea tehnico-tactică a partidei de sîmbătă de la Craiova, Dario Bonetti a lucrat şi pe plan psihic cu elevii săi după ce a fost înştiinţat de presiunea care se exercită în Bănie. Italianul nu vrea să debuteze cu un eşec în Liga I, mai ales că asupra sa planează norii demiterii după prestaţia echipei din amicalele verii. Gazeta a aflat cum a pregătit antrenorul de 47 de ani primul derby al său ca tehnician, dar şi al campionatului, punînd cap la cap mărturisirile colaboratorilor şi jucătorilor.
1. Vrea atitudine şi responsabilitate. "«Să nu vă prind că jucaţi cu teamă!», ne-a cerut din start", au povestit mai mulţi fotbalişti. "A jucat la Juventus Torino, la AC Milan, la AS Roma, la cel mai înalt nivel, vrea să-i vadă pe jucători mîndri, orgolioşi, cu atitudine în teren, învingători", l-a lăudat Cristi Borcea.
2. I-a dopat tactic pe elevii săi. Luni şi marţi au fost două antrenamente tactice şi fizice, de două ore şi jumătate. "A scos untul din noi, a zis totuşi că vom fi vii la meci. E înnebunit după tactică. Nu face lucruri ieşite din comun, dar le face bine pe cele pe care ni le arată. Le ştiam şi noi, dar nu prea le făceam înainte. A zis că le face pînă le-om visa. Acum sperăm să se prindă ceva de noi", s-au confesat roş-albii. Iar ieri după-amiază a fost un joc-şcoală de 4 reprize a cîte 30 de minute cu Dinamo II. Azi va fi un antrenament mai lejer.
3. Vrea siguranţă în apărare. "Atacăm cînd este de atacat, fără să uităm că trebuie să ne apărăm", le-a zis Bonetti jucătorilor. "Vom începe prin a ne apăra cît mai exact, fără să le lăsăm spaţii mari de manevră şi nu trebuie sub nici o formă să luăm gol în prima jumătate de oră. Apoi presiunea va fi pe adversa