De mai bine de zece ani, botoşăneanul se ocupă de confecţionarea şi montarea recuzitei şi a decorurilor de la spectacolele puse în scenă la Teatrul „Mihai Eminescu“.
Fără Sorin Văleanu spectacolele Teatrului „Mihai Eminescu“ ar fi anoste. El este specialistul care dă viaţă scenei, făcând rolurile interpretate de actori cu mult mai realiste. Nimeni nu îl vede pentru că lucrează mereu din umbră. Angajat al instituţiei de cultură de mai bine de zece ani, Sorin Văleanu se ocupă de recuzita şi decorurile din spectacolele de teatru. A confecţionat pistoale, jilţuri, ziduri, scene, pick-uri, care au rezistat stagiuni întregi de-a lungul anilor.
„Ceea ce fac eu trebuie să fie şi funcţional. De exemplu, am avut de confecţionat o platformă pe roţi de lemn, care trebuie să fie trainică, dar să şi funcţioneze. La prima vedere poate părea foarte uşor, dar nu este chiar aşa“, spune botoşăneanul. Cătălin, aşa cum îi spun prietenii, s-a angajat la Teatrul „Mihai Eminescu“ după o experienţă de câţiva ani în meseria de tâmplar. Primul spectacol pentru care a confecţionat decorul acum zece ani a fost „O scrisoare pierdută“, în regia lui Ion Sapdaru.
Decoruri în
60 de spectacole
„A fost foarte greu, dar am avut noroc că Ion Sapdaru este un regizor care ştie ce vrea şi cu care pe parcursul anilor am lucrat foarte bine“, îşi aminteşte Cătălin, cel care a confecţionat decorurile şi recuzita pentru 60 de spectacole. În urmă cu patru ani a fost pus într-o mare dilemă de regizorul Alexander Hausvater.
„Trebuia să facem o platformă foarte mare, cât scena, erau curenţi dedesubt, erau reflectoare. În ultimul act era o ploaie de sus care curgea întruna şi trebuia apa aia să se scurgă undeva. Am pus celofane dedesubt ca să se scurgă apa într-un vas mare şi să nu se ude scena“, a explicat Sorin Văleanu. Greu a fost şi la spectacolul „O poveste foa