Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), singura bancă din comunism, era în anul 1989 pentru milioane de români locul în care banii fac pui, după cum spunea un slogan publicitar. Nu însă şi locul de unde puteai lua bani, pentru că, din 1987, creditarea pentru locuinţe era aproape inexistentă.
În ciuda reclamelor dese pe care Casa de Economii şi Consemnaţiuni le difuza în presa vremii, activitatea de creditare pentru locuinţe s-a restrâns, şi în anul 1989 a ajuns aproape de zero. Încă din 1987, oamenii muncii au început să nu mai apeleze la împrumuturi de la CEC pentru achiziţionarea de locuinţe. Aşa s-a ajuns ca singura bancă din Republica Socialistă România să acorde în anul 1987 numai 4.540 de credite imobiliare, în valoare totală de 94,8 milioane de lei, iar numărul acestora a început să scadă până a încetat cu totul spre sfârşitul lui 1989, conform datelor oferite de CEC.
Două sunt motivele pentru care românii au renunţat la aceste împrumuturi. Primul este că, încă din 1987, conducerea de stat şi de partid a hotârât ca activitatea de creditare să se restrângă, să nu se mai acorde împrumuturi pentru construirea sau cumpărarea de locuinţe în oraşele mari sau municipii. "Am vrut să iau un credit de la CEC pentru a cumpăra un apartament în Alexandria şi nu am reuşit. Am aflat că în reşedinţele de judeţ nu se mai dădeau credite", îşi aminteşte Ion Cristea. Omul mai spune că Bucureştiul şi oraşele mari erau închise, adică nimeni nu putea să se mute în acestea, să-şi ia serviciu sau să-şi cumpere casă dacă nu avea buletin de localitatea respectivă. Pe de altă parte, chiar şi pentru cei cu buletin, ritmul de construcţie nu mai ţinea pasul cu necesităţile, pentru că acestea erau oraşele în care tot mai mulţi oameni se stabileau fie prin căsătorie, fie prin înfieri sau îngrijire de bătrâni.
În al doilea rând, s-a produs şi o ac
