Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa „Bibescu“, aspirator de fonduri

Publicat in GAZETA de SUD, joi 30 iulie 2009 ·

Un contract de execuţie din fonduri publice a fost suplimentat de Primăria Craiova de două ori în aceeaşi zi.

Moda suplimentărilor de contracte publice a atins apogeul la Craiova, unde lucrările sunt câştigate chiar şi la jumătate din preţul evaluat de proiectanţi pe bani grei, iar apoi constructorii primesc restul, ba şi în plus, sub formă de adaos. Pentru consolidarea Casei „Bibescu“, din Parcul „Nicolae Romanescu“, primăria a suplimentat de trei ori contractul iniţial, două dintre alocaţii fiind atribuite chiar în aceeaşi zi - 27 ianuarie 2009. După cele 1,9 milioane de lei destinate în 2007 afacerii „Casa Bibescu“, firma constructoare, Prohaus SRL Craiova, a mai primit în decembrie 2008 un sprijin de 415.577 de lei şi în ianuarie 2009 - două bonusuri de 47.961 de lei şi 81.155 de lei, conform contractelor cu numerele 159.482, 171.662 şi 171.879.

Motivul suplimentărilor este, ca de obicei, adoptarea unor soluţii tehnice mai bune pe diverse categorii de lucrări. De unde reiese că Vila „Bibescu“ nu a fost gândită prin studii şi proiecte ca o casă de oaspeţi, ci, mai degrabă, ca un cămin de nefamilişti: fundaţie şubredă, finisaje din topor, alei şi trotuare din pavaj ieftin. Aşa că primăria s-a gândit, după aproape doi ani de la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, că mai bine se toarnă o fundaţie mai solidă, se refac finisajele, iar în locul pavajului se pun plăci de granit, pe aleile şi pe trotuarele aferente.

„La lucrările de consolidare de la Casa „Bibescu“ s-a dispus turnarea fundaţiilor la o adâncime mai mare decât cea prevăzută în proiect. De asemenea, s-a înlocuit soluţia iniţială de finisaj interior şi de amenajare a aleilor şi trotuarelor. În acest caz s-a preferat granitul“, a spus purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova, Carmen Licu. Despre dubla suplimentare din 27 ianuarie 2009, funcţionarii craioveni spun că este vorba, d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 30 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 11 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°