20 de ani este practic vârsta democraţiei noastre actuale. Deşi meritele libertăţii cucerite în 1989 sunt incontestabile, viaţa oamenilor astăzi e departe de a fi la înălţimea aşteptărilor. Semnul cel mai important al înnoirii ar trebui să fie producerea avuţiei şi deci a bunăstării. Într-adevăr, singurul tratament al sărăciei este producerea abundenţei. În aceşti ani cu mult mai mult s-au aplicat remedii de tot felul decât s-au îndepărtat cauzele sărăciei şi înapoierii din ţara noastră. Democraţia noastră tânără pare deja bătrână: sclerozată, formală, rigidă, la marginea realităţii trăite de oameni.

Impactul vieţii însuşi asupra democraţiei, asupra instituţiilor statului este practic marginal. Cum se prezintă sistemul în care trăim şi care sunt virtuţile sale în raport cu deficienţele?

încerc să indic, fără pretenţia unei sinteze, câteva caracteristici:

1. Jocul politic practicat cu scopul unic de a atrage atenţia media şi a publicului a erodat continuu eficienţa politicii. în miezul conflictelor politice nu se află vreo grijă pentru soluţionarea problemelor sociale sau economice, ci mai ales pofta de putere sau teama de a o pierde. Regula funcţionării acestui model strâmb şi greşit este aceea a scăderii dramatice a rezultatelor obţinute. La un efort politic şi financiar tot mai mare, un rezultat tot mai mic pentru binele public.

2. Stările de lucruri negative se îndreaptă cu ajutorul proiectelor politice adoptate prin dezbatere democratică şi realizate prin lege. Succesul negocierilor politice în vederea promovării cu succes a unor proiecte şi interese politice depinde de capacitatea de a îndepărta polarizările excesive (mai ales că învrăjbirile tind să anuleze reciproc părţile) şi definirea intereselor comune pe tărâmul binelui public. Din cauza marilor deosebiri exprimate la noi cel mai adesea prin gâlceavă, proiecte