Universitatea Tehnică Cluj Napoca (UTCN) va deschide o filială la Satu Mare. Prorectorul didactic al universităţii, profesor doctor inginer Mihai Abrudean şi prefectul Radu Giurcă au pus la punct ultimele detalii pentru construcţia imobilului care va găzdui sediul sătmărean al universităţii. Filiala UTCN va funcţiona pe strada Kogălniceanu, la numărul 1, iar termenul de finalizare al clădirii este de aproximativ doi ani.
Prorectorul Abrudean a prezentat motivele pentru care a apelat la autorităţile sătmărene să îi acorde sprijin, susţinând că instituţia a avut cu ani în urmă un Colegiu Tehnic în Satu Mare dar, din considerente economice, acesta a fost închis.
"Datorită solicitărilor puternice şi a numărului mare de studenţi proveniţi din Satu Mare, Senatul Universităţii a luat decizia de a înfiinţa o filială la Satu Mare", a declarat Abrudean.
Până a funcţionat Colegiul Tehnic, profesorii universitari din Cluj au predat în spaţiile puse la dispoziţie de către liceele sătmărene, în special la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", însă din cauza programului, acesta nu poate oferi spaţiul adecvat laboratoarelor.
Astfel, Primăria Satu Mare a hotărât să concesioneze universităţii un spaţiu în municipiu, pe strada Kogălniceanu, unde insituţia de învăţământ să poată construi viitorul sediu.
Reprezentantul universităţii a cerut sprijinul autorităţilor locale pentru demolarea imobilului care se află în prezent pe locaţia concesionată şi a prezentat proiectul pentru construcţia viitoarei clădirii.
Termenul de finalizare a clădirii este de aproximativ doi ani.
Până atunci, inspectorul şcolar general Mariana Popa i-a invitat să viziteze Şcoala Generală "Dariu Pop" unde, din toamna acestui an, le pot fi puse la dispoziţie trei clase pentru laboratoare, astfel încât universitatea îşi va