Preşedintele Traian Băsescu apreciază că este nevoie urgentă de concedierea unui "mare număr" de funcţionari din aparatul de stat. El se referă la funcţionarii "inutili", menţionând în acest context că 20% dintre funcţionari ar trebui trimişi în şomaj. Guvernul trebuie să se grăbească în acest sens, spune şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu apreciază că este nevoie urgentă de concedierea unui "mare număr" de funcţionari din aparatul de stat.
El se referă la funcţionarii "inutili", menţionând în acest context că 20% dintre funcţionari ar trebui trimişi în şomaj. Guvernul trebuie să se grăbească în acest sens, spune şeful statului (audio), la postul public de radio.
Traian Băsescu afirmă că aparatul de stat este "mult supradimensionat" şi că foarte mulţi angajaţi sunt inutili, lucru ce poate afecta resursele din bugetul de stat.
"Nu aştepţi să scufunzi bugetul de stat şi pe urmă să iei această măsură. Nu se poate trata această problemă decât prin reducerea masivă a aparatului de stat", declară preşedintele.
"Sunt legi, sporurile alea sunt în legi, se duc în instanţă, câştigă şi atunci nu ai altă soluţie decât cea corectă, reducerea aparatului de stat, adică de ce statul are un comportament discreţionar cu banul public, ţinând un aparat uriaş, pe când companiile se restructurează ?", se întreabă şeful statului.
Preşedintele crede că măsura trebuie luată cât mai repede şi fără negocieri, pentru că situaţia actuală este "bugetofagă", în opinia sa.
Traian Băsescu susţine că îl admiră pe premier, pentru că încearcă să rezolve problema prin negociere. Aceste discuţii nu mai sunt însă o soluţie, apreciază şeful statului.
Preşedintele se arată convins că mulţi "filozofi" vor ataca măsura la televiziuni.
Premierul Emil Boc anunţa recent că veniturile agenţiilor guvernamentale vor fi vărsate la buget, iar fondul de salari