Primăria Târgovişte a decis să mute staţia de taxiuri de la XXL pentru a fluidiza traficul. Maşinile galbene vor avea un culoar separat şi nu vor mai sta parcate pe spaţiul carosabil. Lucrările de micşorare a trotuarului de pe Bulevardul Independenţei au început de câteva zile. Motivul pentru care din trotuar se vor lua 3 metri din lăţimea totală este unul simplu: fluidizarea traficului.
„Din lăţimea trotuarului, care era foarte mare, de 7-8 metri, am luat 3 metri, pentru a face o staţie separată de taxi. Taximetrele vor parca în ordine, aliniate şi nu vor mai perturba traficul”, a declarat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga. Decizia de a scoate staţia taxi de pe spaţiul carosabil a fost salutată de majoritatea târgoviştenilor. „Cred că o să se circule mult mai bine dacă strada va avea această bandă liberă. Este o idee foarte bună. Să facă staţia ca cea de la autogară, cu un culoar separat, unde maşinile să îşi aştepte clienţii fără să încurce traficul”, spune Ion Neculae, un şofer de 45 de ani.
Taximetriştii nu au nimic împotrivă
Taximetriştii care îşi petrec ziua în staţia de la XXL nu au nimic împotriva deciziei primăriei de a le muta staţia vis-a-vis, lângă staţia de autobuz. „Nu mă deranjează deloc. Singurul lucru care mă poate deranja va fi ieşirea din staţie, dacă se va face un culoar separat de stradă. Adică cei care vor fi în coloană s-ar putea să se chinuie un pic ca să iasă din staţie. Dar nu cred să fie o problemă prea mare”, a declarat Ionuţ, unul dintre taximetriştii de aici.
Alţi şoferi de taxi sunt chiar încântaţi de iniţiativa primarului. „Nici nouă nu ne convenea atunci când ne înjura careva că blocăm strada cu staţia noastră. Acum măcar scăpăm de grija asta. Chiar dacă ne ia de lângă supermarket, sunt convins că oamenii care vor avea nevoie de maşini pot traversa strada sau să facă un semn