Cei care vor dori să achiziţioneze un imobil se vor putea informa, începând din 2010, cu privire la preţul de tranzacţionare pentru o proprietate similară din zona respectivă. Institutul Naţional de Statistică va comunica periodic astfel de date.
După mai mulţi ani în care proprietarii au crescut preţurile locuinţelor după bunul - plac, speculând orice împrejurare, situaţia ar putea reveni, în sfârşit, la normal. Începând de anul viitor, va exista un indicator al pieţei imobiliare, care-i va ajuta pe cei care vor să-şi cumpere o locuinţă sau un teren să „stabilească“ preţul corect pentru respectivul imobil. Asta, deoarece primul indicator oficial al valorii imobilelor va reflecta preţurile de tranzacţionare, şi nu pe cele cerute de proprietari. „Vom avea un astfel de indicator, cel mai probabil după trimestrul întâi al anului viitor“, a declarat Mariana Tănase, directoarea coordonatoare a Direcţiei Regionale de Statistică Dolj. Aceasta a explicat că respectivele informaţii vor putea fi accesate din bazele de date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), cel care va calcula indicatorul.
„Util pentru toată lumea“
Odată cu elaborarea acestui indicator, oricine va putea şti care sunt preţurile reale ale locuinţelor sau ale terenurilor, fie că este vânzător, agenţie imobiliară ori este în căutarea unei proprietăţi. Drept urmare, pe lângă faptul că va aduce mai multă transparenţă, acest tip de informaţie va veni în sprijinul tuturor „jucătorilor“ din piaţa imobiliară. „Va fi util pentru toată lumea pentru că ar fi element de referinţă, în funcţie de care cumpărătorii, vânzătorii şi agenţiile imobiliare îşi vor putea stabili strategia de acţiune (achiziţie, vânzare, tranzacţionare)“, a declarat Cristian Clenciu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI). Afirmaţia este susţinută şi de reprezentanţii evaluatoril