Şomerii din Arad “se îmbolnăvesc” subit ca să-şi prelungească perioada în care primesc bani. Unii dintre şomerii din Arad au găsit o portiţă să “păcălească” legea astfel încât să-şi prelungească perioada în care primesc indemnizanţia de şomaj. Aceştia şi-au luat concedii medicale plătite, perioadă în care se sistează plata ajutorului de şomaj.
De asemenea, din cauza bolilor, au primit mai mulţi bani decât primeau ca şomeri. Situaţia a fost sesizată de directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, Marinel Henteşi.
Acesta a observat că i-a crescut foarte mult bugetul de plată a şomajului şi a făcut verificări.
“Din 1.000 de şomeri care au fost în concediul medical de la începutul anului, avem suspiciuni în 40 dintre cazuri. Aceştia sunt foşti funcţionari bancari sau publici, au concedii medicale eliberate la cabinete medicale de la sate, pentru boli uşoare”, a declarat Marinel Henteşi.
Astfel, în perioada de boală, persoanele sus-numite nu mai încasau ajutor de şomaj, dar încasau sume cuprinse între 4.000 şi 5.000 de lei pe lună, indemnizaţie plătită de stat cuvenită în caz de boală.
În general, aceşti oameni vor să-şi prelungească astfel perioada de şomaj, dar unii o fac pentru că primesc bani mai mulţi.
Prefectul cere schimbarea legii
Situaţia a fost adusă la cunoştinţa prefectului care a susţinut că va sesiza Guvernul cu speranţa că legea va fi modificată.
“Legea prevede că şomerii pot primi bani în cazul în care intră în concediu medical. Suma este media salariilor pe ultimele şase luni lucrate. Astfel, am observat o epidemie de concedii medicale în rândul şomerilor”, a declarat Călin Bibarţ, prefectul Aradului.
Acesta a adăugat că bugetul destina plăţii ajutoarelor de şomaj a crescut de l