Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deaconescu, un an la CSM Vâlcea

Publicat in GAZETA de SUD, joi 30 iulie 2009 ·

Fotbalistul vâlcean Mihai Deaconescu a semnat un contract valabil pentru patru sezoane cu Astra Ploieşti, formaţie care va evolua în prima ligă de fotbal. În primul an al contractului, fostul jucător de la Liberty Salonta a fost împrumutat la Clubul Sportiv Municipal, tehnicianul Alin Artimon dorindu-l insistent în această vară. Mihai s-a prezentat la antrenamentele formaţiei din Zăvoi încă din această dimineaţă şi ar putea debuta pentru CSM în meciul amical de sâmbătă de la Chiajna. Interesant este că Deaconescu este un fotbalist polivalent, a jucat ani buni ca vârf de atac, dar a fost reprofilat de Tibor Selymes în fundaş central, post pe care s-a consacrat. Mihai se va lupta pentru un post de titular cu Ciprian Dinu şi Bogdan Vişa. „Mă bucur că voi ajunge la CSM. Sunt vâlcean şi normal că îmi doream să joc pentru echipa-fanion a judeţului. Puteam rămâne din primul sezon la Astra, dar era foarte important să am meciuri jucate. Mă voi antrena şi mă voi pregăti aşa cum trebuie pentru a juca şi voi face tot posibilul pentru a ajuta echipa. Am avut încă două variante pentru un împrumut, Dinamo II Bucureşti şi Dunărea Giurgiu, dar era normal să aleg Vâlcea“, a declarat Deaconescu. Fotbalistul vâlcean Mihai Deaconescu a semnat un contract valabil pentru patru sezoane cu Astra Ploieşti, formaţie care va evolua în prima ligă de fotbal. În primul an al contractului, fostul jucător de la Liberty Salonta a fost împrumutat la Clubul Sportiv Municipal, tehnicianul Alin Artimon dorindu-l insistent în această vară. Mihai s-a prezentat la antrenamentele formaţiei din Zăvoi încă din această dimineaţă şi ar putea debuta pentru CSM în meciul amical de sâmbătă de la Chiajna. Interesant este că Deaconescu este un fotbalist polivalent, a jucat ani buni ca vârf de atac, dar a fost reprofilat de Tibor Selymes în fundaş central, post pe care s-a consacrat. Mihai se va lupta pentru un post

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°