Campaniile de donare de sânge nu îşi au locul, în această perioadă, din cauza reactivilor insuficienţi sosiţi la Centrul de Transfuzii Dâmboviţa, iar tichetele pentru donatori sunt la limită. S-a dus vremea când conducerea Centrului de Transfuzii Dâmboviţa ieşea în presa locală cu rugămintea ca donatorii să se prezinte la sediul instituţiei pentru a reface rezerva de sânge atât de necesară pentru bolnavii care au nevoie de ajutor.
Acum se face un triaj strict al donatorilor, pentru că instituţia nu-şi permite să irosească substanţe foarte scumpe şi din ce în ce mai puţine pentru analizarea probelor de sânge. Astfel, în ultima perioadă, cei 12 angajaţi ai centrului aşteaptă donatorii să vină din proprie iniţiativă şi nu îşi mai poate permite să primească zeci de angajaţi ai MAI care veneau în grup, în urma campaniilor organizate de Centrul de Transfuzii, pentru a salva vieţi omeneşti.
“Nu îmi pot permite să fac campanii de donări de sânge, ci pur şi simplu aşteptăm donatorii. Avem reactivii necesari pentru analizarea sângelui, dar sunt veniţi strict pe media numărului de donatori, astfel că trebuie să facem economie, ca să nu rămânem fără ei”, a spus directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Dâmboviţa, Iulia Stanciu.
A donat sânge de ziua lui
Sunt dâmboviţeni care nu cer nimic în schimbul sângelui donat şi vor doar să-şi ajute semenii. De ziua lui, Marius nu a vrut să primească, la împlinirea vârstei de 31 de ani, niciun cadou, ci a vrut să ofere el unul. Astfel, a venit la Centrul de Transfuzii pentru a acorda o şansă celor care au nevoie de ajutor, fără a cere tichetele de masă în valoare de 50 de lei, la care ar fi avut dreptul.
“A zis că nu vrea nimic de ziua lui. M-a impresionat acest caz, pentru că văd că sunt şi oameni cu suflet, care donează fără a cere nimic în schimb şi care fac lucru