Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţionarii Concefa vor aproba în septembrie fuziunea cu Bravcof Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 30 iulie 2009 ·

Acţionarii Concefa Sibiu vor discuta pe 7 septembrie aprobarea fuziunii prin absorbţie a companiei Bravcof SA Braşov.

Compania braşoveană este controlată de Concefa în proporţie de 90%. Cele două firme au fost evaluate la jumătatea anului trecut la valoarea de 147,5 milioane de lei (aproximativ 35,3 milioane de euro). Concefa Sibiu a cumpărat anul trecut pachetul majoritar de acţiuni al companiei braşovene pentru 28 de milioane de lei (7,6 milioane de euro), Bravcof fiind evaluată la 12, 6 milioane de euro pe baza metodei activului net. Proprietarul Concefa Sibiu, Horaţiu Cercel, susţine că o parte din activele Bravcof vor fi vândute după ce va fi realizată fuziunea.

În urma procesului de fuziune, Concefa Sibiu îşi va majora capitalul social cu 0,83 milioane de lei pentru a permite intrarea în acţionariatul său a celorlalţi acţionari ai Bravcof Braşov. Cercel a declarat, în urmă cu două luni, că afacerile companiei Concefa în primul trimestru al acestui an au fost foarte scăzute, cifrându-se la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, omul de afaceri se arată optimist, deoarece compania pe care o conduce se află în negocieri pentru un contract care se ridică la jumătate din cifra de afaceri pe anul trecut, acesta urmând să fie derulat pe trei ani.

Compania Concefa Sibiu a investit anul trecut 8 milioane de euro în utilaje de producţie şi 6,7 milioane de euro în achiziţii de terenuri. Acestea au urcat creditele contractate de companie la valoarea de 32,2 milioane de euro. La finele anului trecut, compania a disponibilizat jumătate dintre salariaţi, aceştia fiind reangajaţi în luna martie după ce salariile le-au fost reduse. Compania sibiană a avut anul trecut o cifră de afaceri de 33,7 milioane de euro, în creştere cu 90% faţă de 2007. Profitul net al companiei s-a diminuat in 2008 cu aproape 30%, până la 0,8 milioane de e

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 58 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 5 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°