- Editorial - nr. 344 / 30 Iulie, 2009 Anul acesta se vor implini douazeci de ani de la caderea comunismului in Romania. La o asemenea cifra rotunda s-ar cuveni si un bilant, pe care, cu siguranta, nimeni din sferele inalte ale conducerii nu se va incumeta sa-l faca, pentru simplul motiv ca, in afara dezastrelor produse de ei insisi poporului, n-au ce contabiliza. Daca ne referim la intervalul dintre cele doua razboaie mondiale, luand ca punct de plecare Unirea de la 1918 si faurirea Romaniei Mari, vom constata ca in 1938 tara noastra a facut, in acelasi interval de timp istoric, pasi uriasi pe drumul dezvoltarii si al modernizarii. Pentru progresele si prosperitatea ei, obtinute intr-o perioada atat de scurta, strainii au denumit-o ,,America Europei", iar comunistii si-au raportat intotdeauna realizarile la acest an de referinta, considerat drept apogeu al dezvoltarii capitaliste. Si sub comunisti tara noastra a cunoscut o dezvoltare puternica, chiar daca ea a fost indreptata intr-o noua directie. A fost realizat prin forte proprii un fond urias al avutiei nationale: un numar important de fabrici, uzine, combinate, unitati agrozootehnice puternice, pe care, la privatizarea de dupa 1989, "onorabilii nostri politicieni si asa-zisii oameni de afaceri" de azi s-au batut si continua sa o faca, imbogatindu-se peste noapte, cat americanii in cinci generatii. De asemenea, fondul de locuinte create atunci constituie baza caminelor romanesti, apartamentele ceausiste, repudiate la vremea lor, au ajuns azi de cinci- sase ori mai scumpe ca atunci, ele devenind o alta sursa de imbogatire pentru satrapii imobiliari, zamisliti si ei in vremuri de criza. Pentru ritmurile inalte de dezvoltare si pentru iuteala in asimilarea de noi ramuri ale industriei de varf intr-o tara considerata cu inclinatii eminamente agricole, Romania socialista era asemuita Japoniei, ca tara cu cel mai in