* liberalii strâng rândurile înainte de prezidenţiale * câţiva dintre foştii lideri, traşi pe dreapta în trecut, sunt aduşi din nou în Biroul Politic * printre ei se află şi miliardarul Gheorghe Caruz
Filiala PNL Brăila se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale, mobilizându-şi chiar şi unii membri care, până de curând, fuseseră traşi pe dreapta, din diverse motive. La cea mai recentă şedinţă a Biroului Politic Teritorial interimar al organizaţiei judeţene, desfăşurată joi seară, s-a decis cooptarea din nou, în această structură de conducere, a unor persoane precum Giorgiu Coman, care-şi dăduse demisia din BPT, Petrică Popa, Gheorghe Caruz, Grigore Ciobică şi Ştefan Ichim, care fuseseră înlăturaţi din BPT, precum şi a lui Gheorghe Voicu, care, mai nou, revine la activitatea politică. Clemenţa liderilor PNL locali a avut însă limitele ei, liberalilor Adrian Ritzinger şi Grigore Ganciu fiindu-le blocat accesul în conducerea judeţeană liberală. Potrivit liderului PNL Vasile Varga, lărgirea Biroului Politic vine în contextul în care liberalii vor să strângă rândurile, în prag de alegeri şi să folosească la maximum potenţialul uman de care dispun, pentru a face o figură frumoasă la prezidenţiale.
Precizăm că propunerea de a-l aduce din nou pe Gheorghe Caruz în eşalonul I al PNL Brăila i-a aparţinut preşedintelui liberal Constantin Cibu.
Miliardarul brăilean se află din nou în atenţia presei după ce Garda de Mediu Brăila a descoperit sursa mirosului care-i chinuie pe locuitorii oraşului: administratorii "Complexului de Porci" nu au ridicat din 2007 resturile de bălegar provenite din exploatarea animalelor. * liberalii strâng rândurile înainte de prezidenţiale * câţiva dintre foştii lideri, traşi pe dreapta în trecut, sunt aduşi din nou în Biroul Politic * printre ei se află şi miliardarul Gheorghe Caruz
Filiala PNL Brăila se pregăteşte pentru a