În Jurnal, Delacroix nu se fereşte să evoce scenele de sex, numai că le spune Ťmomente dulciť. Romantic, deh... Dar întreprinzător!
Petrece momente dulci cu iubita prietenului său, bursier la Roma. Când acesta se întoarce, Delacroix e cuprins de scrupule. Îi propune femeii ca legătura să continue, dar numai celălalt să poarte titlul de amant.
Decis să rezolve problema într-un fel convenabil pentru conştiinţa lui, îi solicită celei care nu-i e amantă să se culce cu el numai încă o dată şi după aceea încă o dată. Pe urmă, să-l uite, fiindcă e de datoria ei să-i fie credincioasă celuilalt. Despre soţul femeii nu se face vorbire în decursul acestor negocieri.
Copilul celei ce nu-i e amantă se îmbolnăveşte şi, dacă înţeleg bine, moare. Delacroix se grăbeşte să adreseze un adio ferm. N-ar vrea ca nefericita să afle cât de mult suferă el pentru ea.
ŤPlimbareť, în doi, cu T. ŤIes eu înainte, zice ea. Mă găseşti în parc.ť Până să pornesc, aversă. Ies, ea tocmai se întoarce, în două minute suntem uzi. După un sfert de oră, soare strălucitor. ŤVezi-ţi de treabă, îi spun. Nu ne mai prinzi tu pe noi.ť
Sunt într-un spital, la lift. Lângă mine, o doamnă blondă, platinată, într-un halat, cum se zice, imaculat. Când vine şi porneşte, liftul se transformă într-un soi de avion, care urcă şi coboară, ca la Moşi. Ť|sta poate ne trânteşte şi ne omoară, îi spun doamnei. Haideţi, măcar, să ne sărutăm.ť Dar ea se apucă să-mi povestească despre un frate care nu învaţă şi este haimana.
O zi a Corinei. Patru ore de curs la comunitari. Un articol lung, pentru revistă. Drumuri în toate părţile. Telefoane, la fel. Seara, târziu, soseşte Laurent de la Lyon. Se duc la arhitectul polonez, unde e o aniversare. Se întorc la 1. La 4, îşi adună lucrurile. La 4 şi jumătate, pornesc. După o zi ca asta, suntem storşi.
