La doar cinci zile după introducerea taxei de acces, porţile au fost dărâmate de vamaioţi. Primarul comunei Limanu susţine că a făcut plângere împotriva hoţilor, în timp ce poliţiştii de la 2 Mai spun că aceasta nu a ajuns la ei.
„Nu ştiu cine a pus barierele şi nici cine le-a scos, dar îi caut să-mi dea banii înapoi. Ne-au fraierit”, a spus, revoltat, Rareş, un turist care a plătit miercuri 10 lei pentru a-şi lăsa maşina în apropierea cortului din Vama Veche.
După doar o zi, din bariera metalică montată de autorităţi pe „strada principală” pentru a reduce accesul maşinilor pe plajă mai rămăsese aseară o singură bucată, aruncată la marginea drumului.
Citiţi şi:
EXCLUSIV Revoltă în Vamă! Barierele antişmecheri de la intrarea pe plajă au fost smulse din pământ (GALERIE FOTO)
Constanţa: Turist în Vamă: „Cine a pus barierele să-mi dea banii înapoi!”
Constanţa: Localnic din Vamă: „Aici, cu rockerii ăştia, nu o să reziste nicio barieră!”
Intrarea, 5 lei
În acest loc, dar şi în alte patru puncte, reprezentanţii Primăriei Limanu au montat, zilele trecute, bariere la intrările în zona plajei. Accesul a fost permis doar după plătirea unei taxe de 5 lei. Această taxă a fost colectată doar o singură zi, pentru că, ieri, vamaioţii au rupt bariera şi au aruncat-o pe marginea drumului.
„A dispărut noaptea trecută, pe la patru dimineaţa. Au scos-o nişte indivizi care plecau de la Stuf”, a afirmat un vânzător de la barul din vecinătate. Pentru localnici, incidentul nu este însă surprinzător. „Bariere, aici? Poate dacă se plătesc şi paznici care să stea lângă ele”, a spus, amuzat, un vânzător de shaorma. „Poate în Mamaia merge să pui aşa ceva, dar aici, cu rockerii ăştia, nu o să reziste nicio barieră”, a mai declarat el.
Taxă pentru şmecheri
Primarul comunei Limanu, Nic