Incendiul izbucnit joia trecută la Mina Zegujani, din comuna Floreşti, se extinde. Conducerea a luat decizia de a-i trimite pe cei aproape 300 de mineri în şomaj tehnic, pentru 30 de zile, iar dacă într-o lună incendiul nu va fi stins, există riscul ca mina să fie închisă.
Incendiul a izbucnit în urmă cu o săptămână, iar până acum cauzele acestuia au rămas necunoscute şi nimeni nu a mai intrat în subteran pentru a se vedea stadiul de ardere.
O echipă alcătuită din nouă mineri salvatori, aduşi de la Motru, s-a luptat toată săptămâna cu focul din adâncuri. Flăcările s-au extins la stratul de cărbune din subteran şi, pentru a fi stopate, este nevoie de o operaţiune complexă. Dacă acţiunea de stingere a incendiului nu se va termina în 30 de zile, există riscul ca mina să fie închisă.
Inginerii de la Zegujani au spus că s-au făcut diguri de protecţie din chituci de lemn pe galeria opusă incendiului, pentru evacuarea cărbunelui.
„Iniţial, salvatorii au format un dig pe galeria de acces persoane, dar au constatat că un singur astfel de dig nu poate izola bine zona, întrucât la circa zece metri e spaţiu exploatat. Aşa că au mai format un dig pe galeria de benzi sau de evacuare cărbune, cum se spune. Nu există acces în zonă, iar salvatorii sunt spre partea de suprafaţă. Acces în mină nu are nimeni. O să introducem apă pe suitorul de aeraj, cu maşini de pompieri. Cam patru maşini pe zi. Arde stratul de cărbune. Nu ştim cât va dura această operaţiune, nici cât va arde cărbunele“, a declarat unul dintre inginerii Minei Zegujani, Ion Giurcău.
Nici preşedintele Sindicatului Cartel Afla Mehedinţi, Norocel Rafael Ciorăscu, în subordinea căruia se află liderii de sindicat ai minerilor, nu este prea încrezător în ceea ce priveşte stingerea incendiului, ba mai mult, a spus că mina nu mai are nici un viitor şi este regretabil acest lucru.
„Este strig