Finanţatorul echipei de fotbal CFR Cluj va fi judecat pentru folosirea trustului de presă clujean „Gazeta“ în acţiuni de şantaj. Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Zoltan Paszkany, a fost trimis în judecată, ieri, fiind acuzat că l-ar fi şantajat pe omul de afaceri Iulian Dascălu. VEZI AICI RECHIZITORIUL PROCURORILOR ÎN CAZUL PASZKANY ARPAD ZOLTAN
Mai citeşte şi:
Cluj: UPDATE / Patronul clubului CFR, Paszkany Arpad, judecat pentru şantaj
Cluj: Paszkany a plecat din ţară după ce a aflat acuzaţiile procurorilor
Cluj: STENOGRAME Paszkany, apropiatul infractorilor de la „Gazeta”
Paszkany este acuzat de procurorii DIICOT că ar fi folosit publicaţiile trustului „Gazeta“ din Cluj-Napoca, pe care le finanţa, în interesul personal sau al firmelor sale, pentru a determina societăţile concurente să facă sau să nu facă anumite activităţi, să renunţe la participarea la licitaţii sau să încheie contracte.
Principala acuzaţie pe care procurorii i-o aduc finanţatorului CFR Cluj este campania de presă lansată împotriva milionarului Iulian Dascălu, administratorul societăţii „Iulius Grup“ din Iaşi.
În urma unor materiale de presă denigratoare şi a şantajului, Dascălu ar fi fost nevoit să-i cedeze lui Paszkany, pentru doar 10.000 de euro, o suprafaţă de teren de 13. 947 de metri pătraţi, pe care se află în prezent terenul de antrenament al echipei de fotbal CFR Cluj şi a cărui valoare de piaţă depăşea la acel moment 400.000 de euro.
Terenul şi procesul
Audiat de procurori, Dascălu a declarat că disputa în afaceri cu Paszkany a început în toamna anului 2005, când firma lui a fost declarată câştigătoarea unei licitaţii organizate de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj pentru încheierea unui contract de asociere în vederea construirii unui mall în cartierul Gheorgheni din Cluj - Napo