George, aşa îi spuneam mai toţi prietenii şi cunoscuţii lui George Muntean, dar şi Gheo, Geo, Georgică (în familie), "bădia George", nenea George de către tineri. Mai puţin sau deloc ştiut este "Horhe", aşa cum i se adresa cu simpatie Vladimir Streinu.

Zâmbitor, optimist, săritor să ajute pe celălalt în fel şi chip, mereu activ în varii domenii, purtând în sufletul său o busolă imaginară, care indica nu atât Nordul (deşi fizic se potrivea şi el) cât Bucovina, satul natal Bilca, pământul părinţilor, tăiat în două de graniţa impusă, cu un gros şi criminal creion roşu, de Molotov. Cea mai mare parte a preocupărilor de istoric literar, de folclorist şi de editor, de neostenit jurnalist şi de conferenţiar în atâtea locuri din ţară şi din lume, de om politic, îmbătat de prea multe iluzii, s-au desfăşurat sub semnul acestui permanent punct cardinal. (Acolo, pe valea Sucevei, la Bilca, el a renovat casa părintească, amenajând-o ca muzeu, cu o mare bogăţie de obiecte populare specifice, de care era foarte mândru, şi a donat-o Muzeului Etnografic al Bucovinei).

Soţia lui George Muntean, distinsa poetă Adela Popescu, i-a închinat recent un amplu volum omagial (Editura Palimpsest), care poate fi considerat şi album prin mulţimea fotografiilor şi excelenta calitate a condiţiei grafice, adunând evocările a peste o sută de persoane şi nu o dată personalităţi din lumea culturii, a cercetării şi a scrisului. Cartea se deschide cu un foarte expresiv portret biografic, ce îi aparţinea editoarei, aflată, cum e de înţeles, în cea mai deplină cunoştinţă de cauză. Datele îi fuseseră furnizate chiar de către soţul ei, care, spre a le accentua culoarea, avea obiceiul să mai şi fabuleze.

Georgică se dovedeşte un original încă din copilărie, prin deprinderile mai neobişnuite, prin şotiile şi boacănele care-l individualizează. Se vede că-l moştenise p