Marea provocare nu este frăţia pentru un proiect naţional, ci cum să dea fiecare vina pe fiecare. Nea Traian i-a mai servit ieri o pleaşcă primului Emil al ţării: 20% din bugetari out, dacă nu, e groasă! Carevasăzică, după 2/3 din 2009 am descoperit secretul lui Polichinelle: România nu poate ieşi zdravănă din criză dacă nu taie în carne vie printre armatele de funcţionari. Vecinii noştri unguri, cărora avem grijă să le ştampilăm femeile pe stadioane, au învăţat de mult lecţia recesiunii. Guvernul de la Budapesta a ciumpăvit şi salarii, şi pensii, a trimis acasă şi angajaţi ai statului.
La noi, guvernul biped o tot scaldă de vreo nouă luni, doar-doar n-o fi nevoie să ia taurul de coarne. Echipa Gică-Contra de la Palatul Victoria a lălăit-o aiurea-n tramvai, ba că n-o să cadă economia, ba că o să avem „creştere zero“, apoi că o să fim totuşi mai săraci cu vreo 2%, pardon (după câteva luni), cam 4%, stop! (după alte luni), să se revizuiască la 6%, mai nou, cică vom sărăci cu 8%! Plus plecăciunile la poarta împăratului FMI, stângăciile cu „Prima Casă“, poveştile cu autostrăzile, bălmăjeala nesfârşită despre excitarea turismului, una, alta. Per total, vorbă multă, PIB mai mic şi mai pitic.
Culmea, semnalul dur îl dă tocmai împingătorul Băsescu, omul care, teoretic, ar trebui să fugă de măsuri nepopulare în eventualitatea candidaturii sale pentru un nou mandat. Logic era ca guvernul Boc&Geoană - melanj masochist între putere şi opoziţie - să ia în piept decizii dureroase. Aiurea! Subalternii cuplului B&G au făcut mereu eschive, fie cu gunoiul sărăciei sub preş, fie cu şmecherii populiste, gen tăierea salariilor de miniştri.
În fine, acum că i-a luat din nou la palme Traian Băsescu poate nu va fi totuşi prea târziu înainte de ameninţarea imploziei.
Întrebarea este dacă se bagă băieţii la tăvăleală. Pentru că, e limp
