Vara lui 1989 a fost la fel de liniştită ca şi cea a anilor precedenţi pentru turiştii români şi străini care şi-au petrecut vacanţa în România. Pe litoralul românesc ajungeau mii de străini în fiecare an. Spaţiile de cazare nu erau luxoase, dar totul se ocupa la capacitate maximă de la începutul lunii iunie până târziu, în septembrie.
La tratament balnear nu mergeau doar bătrânii bolnavi, ci şi tinerii, adolescenţii şi chiar copiii, oferta fiind avantajoasă pentru toţi.
"Mâncarea era întotdeauna mai bună dacă ne luam bilete prin sindicat şi mergeam la mare să facem tratament. Pe bilet o luam şi pe nepoata noastră, care în 1989 era în clasa a IV-a. Dădeam o atenţie la doctoriţă, să ne treacă pe fişă ce aveam nevoie, iar acolo mai dădeam mici atenţii hotelierilor şi fetelor de la cantină, dar preţurile erau oricum foarte mici şi totul era asigurat pentru un concediu frumos la mare", îşi aminteşte Maria Groza, pensionară din Bucureşti.
Hotelurile ofereau vara multe locuri de muncă pentru sezonieri şi servicii acceptabile pentru foarte mulţi turişti străini care îşi făcuseră un obicei din a-şi petrece vacanţa de vară în staţiunile româneşti de la malul mării. "Era un turism de masă, eminamente social. A fost o perioadă foarte bună pentru turismul balnear, pentru că veneau foarte mulţi oameni atât din ţară, cât şi din străinătate.
Construcţiile erau relativ noi în 1989 şi arătau mult mai aproape de ceea ce era în Europa. Pe litoral erau preferate staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, Mangalia, bineînţeles Mamaia. Era un exod vara, toată lumea mergea la mare. Erau şi trenuri speciale care duceau tinerii în staţiuni. Era o perioadă în care turismul de masă era foarte bine dezvoltat şi încurajat de stat. Toată lumea avea nişte facilităţi, turismul fiind subvenţionat. Elevii şi studenţii beneficiau de subvenţii prin şcoli şi facultăţi,
