Mama lui Michael Jackson, Katherine, a obţinut custodia celor trei copii ai cântăreţului după un acord anunţat joi cu mama biologică a celor doi copii mai mari, Deborah Rowe. Potrivit acordului, relevat într-un comunicat comun emis de reprezentanţi ai celor două părţi, copiii lui Micheal vor locui la bunica lor Katherine (79 ani).
Deborah, mama lui Prince Michael (12 ani) şi a lui Paris (11 ani), a obţinut un drept la vizită dar nu va obţine bani suplimentari în afara acordului parental deja recunoscut, precizează AFP. Potrivit media, această sumă s-ar ridica la 8,5 milioane de dolari.
Debbie Rowe şi Katherine Jackson vor ratifica luni acordul într-un tribunal din Los Angeles.
Atribuirea custodiei copiilor mamei sale figura printre ultimele dorinţe ale lui Michael Jackson din testament. În cazul absenţei mamei sale, el o desemnase pentru acest rol pe una dintre prietenele sale, cântăreaţa Diana Ross.
Cel mai mic dintre copiii lui Michael, Prince Michael II (7 ani) a fost născut de o mamă purtătoare de sarcină a cărei identitate nu a fost dezvăluită niciodată.