Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Gheorghe Damaşcan, ,,dacă toate se duc, speranţa rămâne!”

Publicat in Adevarul, vineri 31 iulie 2009 ·

După ce timp de 26 ani a fost inginer şef în cadrul prestigiosului Institut de Cercetări Ştinţifice pentru porumb şi sorg din Moldova, Damaşcan Gheorghe a plecat în România pentru o viaţă mai bună. A ajuns în 1996 în Severin cu două genţi încărcate cu mixere de bucătărie şi râşniţe de cafea şi a intrat în categoria de comerţ cu ,,marfă de la ruşi” Originar din Republica Moldova, satul Porumbeni, Damaşcan Gheorghe, a avut o funcţie care i-a permis să ofere un trai decent familiei sale, vreme de 26 de ani fiind inginer şef într-un institut de cercetare al statului. ,,Lucram ca inginer şef, la o instituţie de stat, o funcţie care îmi permitea să ofer familiei mele un trai decent şi să ne gândim la viitor încrezători. Toate visele şi planurile care le-am făcut s-au destrămat odată cu schimbările din domeniul agricol apărute în ţara mea, la începutul anului 1992, fiind nevoit să accept ideea că după 26 ani de muncă, nu o să mai am unde lucra. Timp de trei ani de zile am încercat să merg înainte căutând în ţara mea un loc de muncă să-mi întreţin familia”, susține omul de peste Prut. Deşi situaţiile prin care trecea nu erau tocmai cele mai plăcute, Damaşcan Gheorghe a hotărât la propunerea unui prieten stabilit în România să meargă să devină un mic întreprinzător în pieţele din oraşul Drobeta Turnu Severin.

Un nou început

Cu atuul unei pieţi încercate, Damaşcan Gheorghe a ajuns în Severin şi a intrat în rândul vânzătorilor cu marfă de la ruşi. ,,În luna decembrie a anului 1996 m-am suit în tren cu destinaţia România pentru a încerca ce la mine acasă nu mai puteam să sper, să clădesc un viitor pentru familia mea. Am ajuns în Severin la inspiraţia prietenului meu, şi am început cum au început şi alţi cunoscuţi de-ai mei, cu marfă pe tarabele din pieţele severinene. La aceea vreme marfa de origine rusească era la mare căutare fiind recunoscută î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeriprezidențiale Peste 40 % prezența la vot, în județul Constanța, la orele 18.00

Ziua Constanta acum 18 minute
Prezența la vot la ora 18.00, în județul Constanța este de 43, 38%, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit ROAEP, sunt înscriși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 238.460 de alegători pe listele permanente și

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 32 minute
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 2 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Alegeri prezidențiale 2024. Cristian Popescu Piedone, amendat de Poliție după ce a sunat la 112

HotNews acum 14 minute
Cristian Popescu Piedone, candidat PSD Giurgiu la Senat, a fost amendat de polițiști cu 2.000 de lei după ce a sunat la 112 și a anunțat că la o secţie de votare din judeţ ser permite intrarea a câte două persoane în cabina de vot, iar acest lucru n

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 9 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 12 minute
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum 54 minute
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Până la 16.00, doar 500.000 de tineri au votat: „Nu se simt reprezentați”

Libertatea acum 45 minute
Din cei peste un milion de tineri până în 25 de ani care pot vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale 2024, doar 500.000 și-au exercitat dreptul la vot. Faptul că unii dintre ei nu se simt reprezentați de politicieni este unul dintre motive

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°